Siguranţa mântuirii? (1 Cor. 9.27; 10.12; Fil. 3.11)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

De tu cunoşti Sfânta Scriptură, (2 Tim. 3.15)
Poţi să primeşti înţelepciune (Iacov 3.17)
De-a Domnului, şi-nvăţătură, (Matei 11.29; 23.8)
Ca Lui să I te poţi supune. (Iacov 4.7)

Din Cartea Cea Sfântă poţi afla (Rom. 1.2-6)
Că, prin Domnul, poţi fi mântuit, (1 Tim. 2.3)
Dacă tu, de El vei asculta, (Evrei 5.9)
Şi vei vrea să ai duhul zdrobit. (Ps. 34.18)

Un om ce are-nţelepciune, (2 Tim. 3.15; Iacov 3.17)
Va fi sigur că e mântuit, (Prov. 28.26; Luca 23.43)
Atunci când, personal îi spune (Ier. 33.3; Ioan 16.13; 1 Ioan 2.20)
Aceasta, chiar Domnul Său slăvit, (Gen. 7.1; Iov 1.8; 2.3; Ezec. 14.14,20; Dan. 12.13; Matei 8.11; Luca 13.28; Evrei 11.5)
Aşa cum i-a spus unui tâlhar, (Luca 23.43)
Ce stătea să moară lângă El, (Luca 23.32-33)
Ce-a recunoscut traiu-i murdar, (Luca 23.40-41)
Fiind adevărului fidel. (Ioan 8.32; 14.6; 2 Ioan 4; 3 Ioan 3)

Care-i a omului gândire, (1 Petru 4.1)
Când personal, Domnul nu i-a spus (Deut. 29.29; 1 Sam. 14.37; Prov. 1.28)
Nimic despre-a sa mântuire; (Deut. 18.21; 1 Sam. 28.6; Ezec. 22.30)
Şi-I rămâne Domnului supus? (Iacov 4.7)

Cei ce trăiesc în părtăşie (Ioan 14.20,23; 17.23; 1 Cor. 1.9; 6.17; Fil. 3.10; 1 Ioan 1.3; 1 Tes. 4.10; 1 Ioan 4.9; 5.11-12)
Cu Domnul, avându-L ca model, (Evrei 12.2)
Ştiu că-n a Sa împărăţie, (Ioan 3.3,5; Col. 4.11; 2 Petru 1.11)
Vor fi cei ce-nvaţă de la El. (Matei 11.28-29; 23.8)

Oameni ce de la alţii-nvaţă, (1 Tim. 1.4; 4.7; 6.3-4; Tit 1.14; 2 Petru 1.16)
Afirmă des, cu nonşalanţă, (Is. 32.9-11; Ezec. 16.49; Matei 13.13-15; 1 Cor. 8.2; 13.9,12; Evrei 2.3)
Că ei au din această viaţă, (Luca 11.35; 1 Cor. 8.2; 1 Cor. 10.12; Gal. 6.1)
A mântuirii siguranţă. (Deut. 28.66; 1 Cor. 7.16; 10.12; Gal. 6.1,3)

Făr’ de-a avea o confirmare (Hagai 1.7)
Ce de la Domnu-a fost primită, (Zah. 1.3)
O astfel de vorbire, oare (Matei 12.36; 13.13-15; 1 Cor. 8.2)
Nu este, cel puţin pripită? (Ecles. 5.2,6)

De ştii, făr’ ca Domnul să-ţi fi spus, (1 Cor. 8.2; 13.9)
Că sigur ceva se va-ntâmpla, (Ecl. 8.7; 10.14; 1 Cor. 10.12)
Tu te crezi de Domnul mai presus, (Is. 14.14; 40.17,22-24; Ezec. 28.2,6, 9; 2 Tes. 2.4)
Şi-i periculos să faci aşa! (Is. 14.15; Ezec. 28.6-9; 1 Tim. 3.6)

Căci în orice loc şi tot mereu, (Ps. 47.7)
La cârmă numai Domnul este; (2 Împ. 19.25; Is. 14.24)
Şi de nu-ţi vorbeşte Dumnezeu, (Pl. Ier. 3.37)
Siguranţa ta-i doar poveste! (1 Tim. 1.4; Tit 1.14; 2 Petru 1.16)

Oricare om ce se fereşte (1 Tim. 4.7; 6.5,20; 2 Tim. 2.16,23; Tit 3.9)
Să cadă-n cursa amăgirii, (Ef. 4.14; Col. 2.8; 2 Tes. 2.10)
Tace, de Domnul nu vorbeşte (1 Împ. 22.28; Ier. 14.14; Ezec. 13.7; 22.28)
De “siguranţa mântuirii”. (Ier. 23.31)

Cine citeşte Cartea Sfântă, (2 Tim. 3.15)
Şi nu trăieşte-n ignoranţă, (F. A. 17.11; 1 Cor. 8.2; Evrei 2.3)
Aflat-a că ea nu cuvântă (Luca 10.26)
Despre cuvântul “siguranţă”. (Ier. 23.31)

Iar de cuvântul siguranţă, (Ier. 23.31)
Lipseşte din Sfânta Scriptură, (Matei 22.29)
De-I dăm Domnului importanţă, (Neemia 9.26; Ezec. 23.35)
Să nu fie-n a noastră gură! (Ef. 6.19; Tit 1.11; 1 Petru 2.15; Apoc. 14.5)

De cineva vrea să vorbească, (1 Petru 4.11; 2 Petru 2.18-19)
Şi pe alţi oameni să-i înveţe, (1 Tim. 4.16)
Cuvântul său să nu-l rostească, (Ier. 23.31; 48.10; Ioan 12.49; 15.6; 1 Ioan 2.6)
Ci ale Domnului poveţe! (F. A. 15.35-36; 16.32; 19.10,20; 1 Petru 1.25; 4.11)

În schimb, Scriptura ne vorbeşte (2 Tim. 3.16-17)
Despre nădejdea mântuirii, (Ps. 25.5; 65.5; 119.166; Ier. 14.8; Mica 7.7; 1 Tes. 5.8; 1 Tim. 1.1; 4.10; Tit 2.13)
Ce-o are, cine stăruieşte (Rom. 2.7)
În lupta împotriva firii. (Gal. 5.24; Col. 2.11; 1 Petru 2.11)

Cine se lasă călăuzit (2 Cor. 10.3; Ef. 2.1-3; Iuda 19)
De către firea sa pustie, (Rom. 7.5,18, 25; 8.1-8,12; 13.14; 1 Cor. 2.14; Gal. 3.3; 5.13; 6.8)
Să nu spere că e mântuit, (Gal. 5.19-21)
Că-i mort, dar poart-o mască vie. (Rom. 7.5; 8.6,13; Col. 2.13)

Nădejdea-aceasta cine-o are, (1 Petru 3.15)
Rămâne în Domnul neclintit, (Ioan 14.20-23; 15.4-6)
Şi va-mplini fără-ncetare (Ps. 89.16; 119.117; Is. 58.11)
Tot ceea ce Domnul a grăit. (Ps. 119.166; Evrei 5.9)

Să nu uităm, că mântuirea (Luca 1.77)
Este-o iertare de păcate, (Luca 1.78-79)
Ce e-nsoţită de-nnoirea (Ef. 4.23-24)
Fiinţei vechi, întunecate. (Rom. 6.6; Ef. 4.22; Col. 3.9)

Păcatele pot fi iertate (1 Ioan 2.12)
Printr-o reală pocăinţă. (Marcu 1.4; Luca 3.3; 24.47; F. A. 2.38; 5.31)
Iar cine are-afinitate (Ier. 14.10)
Pentru păcat, n-are credinţă. (Ioan 16.9)

Satana prin păcat ne-nşală; (Ps. 7.14; Matei 24.4; 1 Tim. 4.1; Evrei 3.13; Apoc. 20.3,8, 10)
Cine mereu păcătuieşte, (Ioan 8.44)
Muşcă a răului momeală, (1 Ioan 3.8-10)
Căci el pe Domnul nu-L iubeşte. (Ioan 14.24)

Iar Dumnezeu îl mântuieşte (Matei 19.25-26)
Pe-acela ce de El ascultă. (Evrei 5.9)
Ce-aşa I-arată că-L iubeşte, (Ps. 91.14-16; Ioan 14.15,21, 24)
Şi-aduce roadă cât mai multă. (Ioan 15.8)

Omul ce tot păcătuieşte, (Rom. 6.1)
Dar are mare siguranţă (Ier. 7.8)
Că Dumnezeu îl mântuieşte, (Matei 7.14; Luca 13.14)
Trăieşte-n mare ignoranţă. (Matei 7.22-23; 13.13-15; 22.29)

Cât omu-i sub povara firii, (Rom. 7.25; 8.3; 2 Cor. 10.3; Gal. 5.24)
Şi e în a Plângerii Vale, (Ps. 84.6)
Ori e pe calea mântuirii, (Luca 13.23)
Ori e pe a pierzării cale. (2 Tes. 2.10)

Omul care frumos trăieşte, (Rom. 13.13)
La un moment al vieţii sale, (2 Tim. 4.18)
E bine că nădăjduieşte (1 Cor. 13.13)
Că e pe-a mântuirii cale. (1 Cor. 1.18; 2 Cor 2.15)

Să nu uităm, că mântuirea (1 Petru 1.5,9; 2.2)
Se dă doar cui i se cuvine, (Matei 7.21-22; 20.16; 22.8,14; Luca 20.35; 2 Cor. 6.4; 2 Tes. 1.5,11; Apoc. 3.4)
Ea depinzând de-ndeplinirea (Matei 19.25; Luca 18.26)
Unor condiţii, nu puţine! (2 Sam. 22.28; Ps. 7.10; 34.18; 40.16; 85.9; 91.14-16; 119.155,166; Prov. 28.18,26; Matei 18.3; Marcu 16.16-18; Luca 13.23-28; Ioan 3.3-7; 1 Cor. 15.1-2; 2 Cor. 7.10; Fil. 1.18-19; 2 Tim. 3.15; 2 Tes. 2.10,13; Tit 3.5; Evrei 5.9; 7.25; 9.28)

Ce-i condiţionat nu-i sigur; (Deut. 28.66; Fil. 3.11)
Iar una din condiţii este: (2 Tim. 2.10)
Să intri prin Domnul, desigur. (Ioan 10.9)
Doar El poate să te ateste! (Ioan 15.6)

Cine ca Domnul nu trăieşte, (1 Ioan 2.6; 4.17)
Şi-n Domnul nu vrea să rămână, (Matei 12.30; Ioan 15.1-5)
Nici mântuire nu primeşte, (Ioan 15.6; 1 Ioan 2.28)
Cât firea este-a lui stăpână. (Rom. 8.1-8,12; Iuda 19)

Oamenii trec cu uşurinţă (Lev. 5.4)
Peste ce Dumnezeu proclamă. (Is. 45.19)
Condiţia “să ai credinţă”, (Marcu 16.16)
Nici nu prea e băgată-n seamă. (F. A. 8.13,18-23)

De-ntrebi pe oameni de-au credinţă, (1 Petru 3.15)
Mulţi se pripesc ca să-ţi răspundă (Ecl. 5.2,6; Iacov 2.14)
Fără de nici o chibzuinţă; (Prov. 27.12; Ier. 20.11; 2 Tim. 1.7)
Şi-aşa-n minciună ei se-afundă. (Ioan 8.44; 1 Ioan 3.8)

Dar Domnul spune-n Sfânta Carte, (2 Tim. 3.15)
Că dracii au şi ei credinţă. (Iacov 2.19)
Totuşi cu ea, vor avea parte (Apoc. 21.8)
Numai de chin şi suferinţă. (Apoc. 20.10)

Credinţa cea reală-i rară; (Prov. 20.6; Ef. 4.5; Luca 18.8; 2 Tes. 2.3)
Mai deasă-i pseudo-credinţa. (Iacov 2.17,26)
Ce-o au acei ce-n iad coboară, (Apoc. 21.8)
Că n-au ştiut ce-i pocăinţa. (Iona 3.5-9)

Credinţa cea mântuitoare, (Marcu 16.16-18; Ioan 14.12; Iacov 2.14)
Cea vie şi neprefăcută, (1 Tim. 1.5; 2 Tim. 1.5)
E singura folositoare, (Luca 10.42; 1 Tim. 4.8; Evrei 6.7)
Şi de Domnul recunoscută. (Naum 1.7; Matei 7.23; 25.12)

Acea credinţă care-i moartă, (Iacov 2.17,26)
Că n-a ajuns desăvârşită, (Iacov 2.22)
O au dracii şi-acei ce-o poartă (Iacov 2.19-20)
De fapte bune ne-nsoţită. (Tit 3.8; Evrei 6.9; Iacov 2.15-18; 2 Petru 1.5)

Cei care spun c-au siguranţă, (Ier. 7.8)
Afirmă doar că au credinţă; (Iacov 2.14)
Dar nu acordă importanţă (Is. 32.11)
Testării ei, cu chibzuinţă. (Iacov 1.3; 1 Petru 1.7)

Credinţa trebuie testată. (2 Cor. 13.5)
Testarea credinţei este grea. (Ps. 50.5; Dan. 6.4; Osea 5.2; Iona 3.5-9; Hab. 2.4; Ţef. 3.12; Matei 17.20; Marcu 4.40; 9.23; 16.17-18; Ioan 14.12; 16.8-9; F. A. 15.9; 21.25; 1 Cor. 5.11; 2 Cor. 4.13; 6.14-15; Gal. 5.6; Ef. 3.17; 2 Tes. 1.4; 1 Tim. 1.5,19; 3.9; 5.8,16; 6.10,20-21; 2 Tim. 3.8; Tit 1.15; 3.8; Evrei 11.7-8; 13.6; Iacov 1.2-3; 2.5; 1 Ioan 5.4-5; Apoc. 2.9-10)
Dar după ce omul constată (1 Tim. 1.5; 2 Tim. 1.5)
C-o are, nădejde poate-avea. (Rom. 5.2; Gal. 5.5)

Credinţa se şi poate pierde. (Luca 22.32; 1 Tim. 6.12; Iuda 3)
Ea poate fi chiar lepădată. (2 Tes. 2.3; 1 Tim. 5.8)
Iar de mlădiţa nu e verde, (Luca 23.31)
Că nu e-n Viţă, e uscată. (Ioan 15.1-6)

Iar mântuire dobândeşte (Matei 10.22; 1 Petru 1.5)
Omul ce crede-n permanenţă, (1 Petru 1.9)
Şi tot timpul cât vieţuieşte, (1 Petru 2.2)
Stă în a Domnului prezenţă. (Ioan 14.20-23; 15.1-6; 1 Tes. 5.10; 1 Ioan 4.9; 5.11-12)

Având ţinta desăvârşirii, (Matei 5.48; 19.16,21; 2 Cor. 13.11; Ef. 4.12; Fil. 3.15; Apoc. 3.1-2)
Trăind cu inima curată, (Ps. 7.10; Matei 5.8)
Procesul lung al mântuirii (1 Petru 1.5,9; 2.2)
Se desfăşoară viaţa toată. (Fil. 2.12)

Iar cei ce ştiu cu siguranţă (Rom. 12.3; 1 Cor. 7.16; 8.2; 13.9,12; Gal. 6.3)
Tot ce va fi în continuare, (Deut. 28.66; 1 Cor. 10.12)
Au doar trufie ş-aroganţă, (Ps. 10.4; 75.5; 94.4; 2 Petru 2.18)
Căci ei vorbesc fără rigoare. (1 Petru 4.11)

Sfântu-apostol Pavel se purta (1 Cor. 9.27)
Aspru cu-al său trup, şi-l stăpânea, (Prov. 5.22-23; 1 Cor. 10.12)
Căci dacă n-ar fi făcut aşa, (Rom. 11.20)
Lepădat s-ajungă, se putea! (2 Cor. 13.5-7)

Iar Pavel când avea-n vedere (2 Tim. 2.12; Evrei 6.8)
Ca s-ajungă, dacă va putea, (Fil. 3.8-10)
Să aibă parte de-nviere, (Fil. 3.11)
Oare, siguranţă el avea? (Ţef. 2.3; 1 Petru 4.18)

Pavel, desigur, se referea (Fil. 3.8-14)
Numai la prima înviere; (Apoc. 20.5)
Căci, de-a doua, parte vor avea (Apoc. 20.12)
Oamenii fără de-a lor vrere. (Apoc. 20.13)

Mântuirea-i un proces în curs. (Fil. 2.12; Evrei 12.1; 1 Petru 1.9; 2.2)
Deci, sigur, nimeni să nu fie, (Luca 22.31-34,56-62; 1 Tim. 5.15; 2 Petru 2.1; Iuda 4)
Decât de ce-a fost în timpul scurs; (Deut. 28.66; 2 Tim. 4.7)
De nu-i cerească mărturie! (F. A. 15.8)

Să fim încredinţaţi, desigur, (Ps. 119.42; F. A. 27.25; Iacov 2.23)
Că tot ce Dumnezeu grăieşte (Ps. 18.30; Prov. 16.20; 1 Petru 1.25)
Este adevărat şi sigur, (Ps. 19.7; 33.4; 119.160; Is. 45.19; Ecl. 3.14; Ioan 14.6; 17.17; Tit 1.2; 1 Ioan 5.6)
Şi totdeauna se-mplinește. (Ps. 33.4; Is. 14.24; Ioan 13.19)

Cu sfânta Sa gură cerească, (Is. 45.22)
Domnul a spus că El doreşte, (Ezec. 18.23,32; 33.11; Matei 11.28)
Ca mântuire să primească (Osea 10.12)
Oricare om, cât timp trăieşte. (1 Tim. 2.3-4; Tit 2.11; 2 Petru 3.9)

Cu toate că bunul Dumnezeu, (Marcu 10.18)
Vrea ca pe toţi să-i mântuiască, (1 Tim. 2.3-4; 2 Petru 3.9)
El spune că, totuşi, este greu (Matei 7.13-14; Luca 13.24)
Ca mulţi în El să se găsească. (Ioan 15.1-7; Fil. 3.9; 1 Tes. 4.14; 1 Ioan 2.28)

Iar cei mântuiţi vor fi puţini, (Luca 13.24)
Căci doar puţini vor afla calea. (Matei 7.14)
Pe cei mulţi, ce sunt de El străini, (Matei 7.23; 25.12)
Odată îi va umple jalea. (Ioan 15.6; Evrei 6.8)

Acei ce n-au testat credinţa, (2 Cor. 13.5)
Vor auzi la judecată, (Apoc. 20.11-15)
Că Domnul va rosti sentinţa, (Matei 25.41)
Că nu i-a cunoscut vreodată. (Naum 1.7; Matei 7.23)

Cine-i cunoscut de Dumnezeu, (Matei 25.12)
Se-ncrede doar în El mereu, (Naum 1.7)
Iubindu-L la bine şi la greu. (1 Cor. 8.3)
Trăind un continuu apogeu! (Ef. 1.3; 2.6; Fil. 3.20)

Omul cunoscut de Dumnezeu, (Naum 1.7; Matei 7.23; Luca 13.27; Ioan 10.27; 1 Cor. 8.3; Gal. 4.9)
Cu El trăieşte-n părtăşie, (Ioan 14.20-23; 1 Cor. 1.9)
Şi rămâne-n Domnul tot mereu, (Ioan 15.4-6)
De-aici şi până-n veşnicie. (Dan. 7.18)

Al nostru Domn ne dă povaţă, (Ps. 18.32)
Să spunem cuvintele Sale. (1 Petru 4.11)
Şi ca în scurta noastră viaţă, (Iov 14.1; Ps. 89.47)
Să mergem doar pe dreapta-I cale. (Ps. 26.12; 27.11; 143.10; Evrei 10.20)