Alchimiștii, cândva, Te-au căutat,
Dar Te numeau „Roca filozofală”,
Ești Sfântul Înțelept, e-adevărat,
Și Stânca noastră, Piatra unghiulară!

Tot ce atingi, Divinule-Alchimist,
Prefaci în aur: credință și faptă!
Din lutul roșu, chivot prețios
Faci inima care Iubirea-Ți poartă!

Ne-ai învățat că pomul cunoștinței,
La fel ca mărul mașterei cea rea,
Ne-a otrăvit în iadul necredinței,
Și-a adus moartea în creația Ta.

Dar Tu rămâi Eternul Pom al Vieții,
Ce templul Raiului va lumina,
Din rodu-Ți: elixirul tinereții,
Spre veșnică junețe, noi vom bea!

De-acum ne-adapi din apa vie-a Cărții,
Și Pâinea spre ființă Tu ne ești,
Și zilnic îl alungi pe solul morții,
Ne aperi, ne hrănești, căci ne iubești!

Mai ai să îți aduni din văi Mireasa:
Stol de columbe învățând să zboare,
Boboci de crini, ce s-or deschide-n raza
Din curcubeu, de nori cuprinși de Soare!

Îți mulțumim, Mire Divin, Amin!