Porunca!
Autor: Laurentiu Trica
Album: fara album
Categorie: Diverse

De fiecare dată când ne gândim la o poruncă, ne gândim la o constrângere, la o pedeapsă. Aţi jucat toţi, ca şi copii, jocuri pe porunci? Atunci când unul din noi pierdea, ceilalţi îi dădeau o poruncă (de obicei ceva ce n-ar fi făcut de bunăvoie) şi pierzătorul trebuia să o îndeplinească.

Deseori ne gândim la poruncile Domnului aşa. Dar oare de ce? Haideţi să luăm pe rând unele aspecte.

În primul rând, porunca implică autoritate pentru cel ce o emite. Şi natura noastră umană e aproape întotdeauna împotriva autorităţii altei persoane/entităţi. Cele 10 porunci au fost date de Dumnezeu, cel mai în măsură să fie autoritar faţă de creaţia Sa.

În al doilea rând, porunca se dă atunci când alte măsuri nu au efect. Dacă, spre exemplu, şoferii din ţara noastră nu ar depăşi viteza legală din prudenţă, vă asigur că nici nu ne-am pune problema radarelor, amenzilor, şi aşa mai departe. În acelaşi fel, Dumnezeu a dat aceste porunci împotriva naturii păcătoase a omului. Dumnezeu ştia că omul va pofti întotdeauna ceea ce deţine vecinul său, sau va fi întotdeauna înclinat să nu asculte părinţii.

În ciuda acestor aspecte, există o mare diferenţă între poruncile dumnezeieşti şi cele pământeşti: Dumnezeu, ca urmare a ascultării poruncilor, ne promite o veşnicie alături de Sine şi iubirea Sa, pe când poruncile/legile umane ne garantează doar absolvirea de amenzi sau închisoare.

În plus, Dumnezeu ne-a promis ajutorul necesar pentru îndeplinirea poruncilor Sale, care, la rândul lor, sunt spre binele nostru.

Atunci când Îl vei iubi pe Dumnezeu, vei avea siguranţa mântuirii. Nu vei lua în deşert Numele Său, şi îţi vei face timp pentru a avea părtăşie cu El (ziua de odihnă – nu trebuie să fie doar o zi). Vei fi ascultător de părinţi, te vei feri de furt, de lucruri imorale, şi vei fi mulţumit cu ceea ce vei avea, mai ales că Dumnezeu a promis să îţi poarte de grijă!

Având în vedere aceste beneficii, eu cred că ne vom putea schimba atitudinea faţă de porunca lui Dumnezeu ca să o vedem ca pe o pregătire pentru Cer, şi nu ca o portiţă de scăpare de iad.

Vă daţi seama că schimbându-ne felul de a fi aici pe pământ, în Cer Dumnezeu nu va mai fi nevoit să dea porunci, pentru că le vom respecta din dragoste pentru El.

Mă rog ca Domnul să ne ajute la aceasta pe fiecare.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/10839/porunca