O cunună de spini

O cunună de spini, m-au trimis ca s-o fac,
Cu securea să tai, crengi să iau din copac...
Cu țepi lungi, ascuțiți, de salcîm boieresc,
Ce te-mpung, și te dor, ce profund te rănesc!

Zic că merită El, cel ce alții mereu vindeca,
O cunună pe cap, să o poată acuma purta.
Că e vrednic disprețul, toți ocara să-i dăm,
Să-L lovim, să-L scuipăm, umilim, blestemăm...

Și când tai creanga lungă, ca să-mi fie de-ajuns,
Palma stângă un ghimpe, ce necaz, mi-a străpuns!
Bombănesc înciudat și mă-ntreb cu necaz:
Oare-i bine, e drept să fac slujba de az'?

Și aș vrea o scăpare, din al Duhului chin,
Ochii Lui mă-nfioară, chip ceresc, chip divin!
Dar sunt prins de o turmă, ce mă mână mereu,
Și-mi sfârșesc pân´ la capăt partea mea de călău.

Cu mișcări reținute, parcă nu, parcă da,
Pun pe fruntea-I senină, din păcat, partea mea.
Iar El tace, suportă, mă privește smerit,
Parcă-mi spune-n durere: "Pentru tine-am venit!"

Copleșit de iertarea-I, de părerea de rău,
Fug în beznă departe, să m-ascund la pârâu...
Dar deși întuneric, ochii Săi tot mă ard,
Și ciudat, simt iubirea-I, ca un sfânt, nou stindard!

Doamne sfinte, Isuse, și în moarte-ai învins,
Căci pe mine, călăul, m-ai iubit necuprins...
Și prin Har, mântuirea, Tu mi-ai dat nesperat,
Fii în veci de vecie, Miel Prea Scump lăudat!