Scriu cu azur şi prospeţimi de primăvară,
Cu litere de zbor şi de parfum
Şi iarăşi parcă-i tot întâia oară -
E-o primă primăvară-a mea acum.

Se-amestec ciripiri cu viorele,
Lumina bate-aripa de pământ,
Picură-n noapte noi-născute stele
Turnându-ne fiorul de cuvânt.

Sunt fericit ca-n prima fericire
Când m-a atins cu cântecele ei
Să mă înalţ în psalmul de Iubire
Cum se ridică-ntâii ghiocei.

E timpul rimei moi de poezie
Că-i dimineaţă ori că-s înserări
Şi gârliţe cu pana cenuşie
Strigă-așa larg din şi-nspre depărtări.

Un plânset parcă n-are loc în viaţă
Doar mulțumirea se avântă-n sus,
Dar iată-mi simt o lacrimă pe faţă
Ştiind de Învierea lui Isus.

În ea e suferință-n bucurie -
C-atunci când nu știusem primăveri
Mă înjoseam pe mine-n nebunie
Râzând de-a Lui cuvinte și dureri.

Dar când ajunsei cea din urmă vită
Plină de boli în mucegai de lut
El mi-a turnat Credința infinită
Și iar porni un om din început.

Lăstarii noi zvâcniră ca să crească,
Iar duhu-n mine l-am simțit aprins,
În existența-mi sură omenească
Eu prima dată Viața am atins...

E-o primăvară veşnică în mine
Şi n-am s-o pierd ce nu mi se va da...
În Ţara Minunată de Lumine
Respir, pășesc cu Primăvara mea!