Chemarea Mirelui

Răsună prin vreme un Glas preaiubit,
Ce cheamă ca cerbul, când e-ndrăgostit,
Și ciuta și-o strigă, cu voce duioasă:
„O, scoală-te, vino, iubită frumoasă!
Vezi, iarna și frigul s-au dus în trecut,
Și trilul, din crânguri, iar a-nceput!
Turturele cântă în lunci înverzite,
Revarsă miresme viile-nflorite!

Vino, porumbiță, din cuibul din stânci,
Să-ți văd fața scumpă și ochii adânci!
Glasul tău cel dulce nu îl pot uita,
Tu ești numai una, în cântarea ta!
Roză din Saron, crin fraged din vale,
Vino, să-mi șoptești dorurile tale!

- Preaiubite Mire, din greu am trudit
Parc-am tras la care și... rău m-am rănit!
Spinii mă-nconjoară, mă înțeapă crunt,
Stau după zăbrele, roabă pe pământ!
- Uită tot! Ai grijă, că vulpi mici din vie,
Astfel strică floarea, rodu-mi fură Mie!

Simt în jur izvoare, chiar și în văi seci. .
Sunt a Ta, Iubite, ești al meu pe veci!
Ca mărul cu mere, între pomii goi,
Așa mi-e Iubitul, cu roade de soi!
La umbra lui verde, nu mă arde soare!
Ca strugurii dulci, îmi dă sărutare!

Vom serba unirea între chiparoși:
Cortul nupțial e din cedrii frumoși,
Așternut de nuntă ni-e pajiștea deasă,
Sub steagul iubirii, vom mânca la masă!
Dă-mi turte cu struguri, mere voi gusta,
Căci am fost bolnavă de dragostea Ta!

Fete din Sion, gândiți-vă bine:
Nu stârniți Iubirea, n-o treziți, căci vine!
Priviți la gazele, ciute de pe câmp!
Toate își cunosc al dragostei timp!