Palmele Sale străpunse
Autor: Cristinel Agape
Album: De dragoste
Categorie: Paște
Palmele Sale străpunse

Amurgul se arată, și-am vrea cu toți popas,
Dar Rabi știe totul, în urmă n-a rămas!
Căci văd, privește-n zare, și zice tulburat:
"Copii, acolo-i casa, afară s-a-nnoptat!"

Și cina-i pregătită, vedem, masa e pusă...
E apă și ligheane, și toți cătăm spre slugă.
C-așa e obiceiul, e bine și curat,
Să te așezi la masă, de praful l-ai spălat...

Și-ncet un gând ne sapă în cap o întrebare:
Lipsește servitorul, cine ne spală oare?
Că eu sunt mai cu merit, s-o facă Petru, El,
Întotdeauna sare, răspuns are la fel...

Sau poate chiar și Toma și Iacov sau Matei,
Natanael sau Iuda, ar fi mai cu temei...
Ioan, ar fi mai tânăr, Andrei că-i mai smerit;
Și-așa pe rând cu toții, încet, noi ne-am ferit!

Și-odată ne cuprinde, ruşinea, val pe toți:
Căci Domnul se încinge cu un șergar ca șorț!
Și-n palme îmi cuprinde piciorul să îmi spele,
Lovind a mea mândrie, făcând-o bucățele...

Și Petru se opune, se zbate iar și iar,
Nu poate să-țeleagă, al Mântuirii Har.
Dar Domnul îl Iubește, și-l rabdă pe căpos,
Cu mâinile prea sfinte, îl spală-ncet, duios!

Acele mâini prea sfine, în cuie le-au bătut,
Pe lemn sus, pe Golgota, blestem El S-a făcut!
A noastră sâlnicie, al nostru greu păcat,
A mea nelegiuire, pe cruce a purtat!

Mai mult, cu al Său sânge, de tot m-a curățat,
M-a izbăvit din moarte, de foc m-a depărtat!
Și-n palmele-I prea scumpe, pe mine m-a săpat,
Isuse, să fii veșnic, de toți glorificat!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/108523/palmele-sale-strapunse