Iubirea și ura


Pe malul unei ape, stătea timid o broască,
Vroia sa treacă râul la buna sa surată…
Dar glas aude-alături, un mândru scorpion:
- Mă iei drăguțo-n spate, că doară sunt un domn !

- Te-aș trece peste valuri, la față n-aș căta,
Dar teamă mi-e de acul ce-l ai în coada ta !
- Nu-i chip de-așa discuții, muri-vom amândoi,
De ce să fiu obraznic, eu stimă am de voi!

Și-așa porniră-n apă broscuța-scorpion,
Tandem de faptă bună , lectură de “bon ton”!
Și-n mijlocul vâltorii, un vaiet de durere...
Uitase scorpionul , căci firea greu mai piere!

Murit-au împreună, sub semn de întrebare!
De ce, de ce atâta durere și oroare?
Ce mecanism haotic, ce logică nefastă !
De unde vine ura, ce poate s-o hrănească?

În Lume-aceasta surdă, la lacrimi, explicații,
Ce Dreptul îl zdrobește, mimînd respect de reguli…
Nu vei găsi motivul ce-alimentează ura,
Pentru a ei durere, nu se găsește cura!

Isus mereu îndeamnă, exemplu noi să fim,
Pe cel ce ne lovește, noi pașnic să-i zâmbim…
Obrazul să întoarcem, ca El umili să fim,
Să-L imităm pe Domnul, iubirea dăruind!