Trăiește-n veci Mântuitorul
Autor: George Cornici
Album: Porți spre Cer
Categorie: Paște
TRĂIEȘTE-N VECI MÂNTUITORUL
Trăiește-n veci Mântuitorul
E-un fapt atât de dovedit
Îl preamărește tot poporul
Ce s-a unit cu Creatorul
Căci de păcat s-a despărțit.
S-a împlinit, exact, Scriptura
S-a dezlipit de lutul greu
Și-n Înviere e măsura
Prin care cântărim structura
Drumeților de pe traseu.
E etalon pentru speranță
Suflarea Lui a revenit
Să-I dăm deplină importanță
Că-n El găsim exuberanță
Și Raza ce ne-a cucerit.
N-au fost în stare să-L păstreze
Într-o-ncăpere la subsol
Și-apoi să se dezintegreze
Ci a ieșit să înștiințeze
Că a rămas mormântul gol.
La culme a fost consternarea
Când au văzut ce s-a-ntâmplat
Cei ce-au propus crucificarea.
Dar mulți au înțeles lucrarea
În care El s-a implicat...
A trebuit prin chin să treacă
Să împlinească sfântul plan
A vrut ca Tatălui să-I placă
Și voia Lui, deplin, s-o facă
Să-l poată-nvinge pe dușman.
De-i vie-n noi încredințarea
E ca-nviat și-a fost văzut
De mulți ce-au acceptat chemarea.
Și a urmat, apoi, ‘nălțarea
La orizontul nevăzut.
E viu, e-n suflete-ntristate
Să pună-n ele sărbători,
Să spună vorbe minunate
Ce dau alin în greutate
Și gust pentru cerești valori
La cei ce le-a slăbit privirea
Spre înălțimile cerești
(Sau i-a cuprins nedumerirea)
Le spune, iar, că Nemurirea
E-n stările dumnezeiești.
E-n viața celor ce gustară
Dezamăgiri de orice fel
Și au crezut că o să piară
Să nu mai aibă primăvară
Și i-a-nzestrat, din nou, cu zel.
Trăiește-n veci al vieții Rege
Triumful Lui ne-a încântat
Vrem să-mplinim divina-I Lege
Ca să putem comori culege
Așa cum El ne-a învățat.
George Cornici/Sărbătoarea Învierii, 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/108654/traieste-n-veci-mantuitorul