Noe sub curcubeu, din arcă,
A trimis sol un porumbel,
Dar, negăsind măcar o creangă,
Hulubul s-a întors la el.

Noe- mâna a-ntins, l-a prins,
Și l-a trimis și-a doua oară:
Hulubul nu s-a mai întors,
Căci și-a găsit un cuib afară!

Iona, ca un hulub „poștaș”
Către Ninive-a fost trimis,
De Dumnezeu, cu un mesaj,
Un ultimatum clar, concis:

„Peste doar patruzeci de zile,
Cetatea va fi nimicită!”
Oare, noi am transmite bine,
O solie nefericită?

Îl înțeleg ușor pe Iona:
-Dacă îl credeau inspirat,
Solia-i primeau ca divină,
Și se căiau, - era speriat!

Iar dacă-l credeau posedat
Puteau, desigur, să-l ucidă,
Solia i s-ar fi-ncheiat,
Soarta Ninivei era crudă!

Confuz, profetul a ales
Moartea cetății, fără el!
Căci din Scripturi a înțeles:
Ninive va-nrobi pe Israel!

Astfel, în simplitatea lui,
Fugea de Domnul, de Ninive!
Credea că-I scapă Ochiului
Divin, orbindu-L cu motive!

Și noi, de multe ori, fugim
De misiuni încredințate,
Când un mesaj divin primim,
De pocăință, în cetate!

Iona a navigat spre Tars,
Noi ne refugiem în muncă,
Rugându-ne: „Isus Milos,
Nu-s pregătit de jertfă, încă!”

Știm cu Iona ce s-a-ntâmplat:
Cum chitul, lacom, l-a înghițit,
Poate fi un creștin capturat
De vrăjmaș, și îmbolnăvit?

Atunci ai timp de rugăciune,
Ca Iona-n burta peștelui:
Bolnav, ceri umil o minune!
În chin, chemi mila Mielului!

Dar, să reținem un sfânt fapt:
Iona primea să se jertfească,
Să fie înecat, sfârtecat,
Ca marea să se liniștească!

Căci drama „sfânt mâncat de viu”,
Era și-un simbol pentru soarta
Desăvârșitului Profet și Fiu
De Dumnezeu, Ce-nvinse moartea!

Cum Iona, trei zile, a fost închis
În burta peștelui, ca și trei nopți:
În bezna humei, chiar Isus a zis
C-a stat un timp egal între cei morți!

Atunci când Dumnezeu a poruncit:
Chitul, pe Iona, pe mal l-a vărsat,
Când Scriptura-n timp s-a împlinit,
Isus Cristos, din morți a Înviat!

Iona primise-a doua șansă,
Și noi putem fi înnoiți așa:
Atunci reînvățăm speranța
Și ascultarea, făcând Voia Sa!

Amin!