Marturie 

Motto: "Fericirea nu este in noi si fericirea nu este in afara noastra. Fericirea este doar in Dumnezeu. Cand L-am gasit pe El, ea este prezenta." -Blaise Pascal- "Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale." -Asaf- Psalmul 73:28

A fost un timp, in viata mea, cand cautam cu orice pret fericirea. Cautam persoana alaturi de care viata sa poata avea un farmec, un sens,un tel. Cautam persoana pentru care viata sa merite a fi traita si alaturi de care sa pot fi cu adevarat fericita. Am fost in locuri in care inainte nu ma duceam, am spus cuvinte pe care inainte nu le spuneam, am facut lucruri pe care inainte nu le faceam... Si toate acestea, ca sa umplu golul din inima mea, pentru a fi fericita si implinita,dar nu am fost. Atunci am invatat ceva: ca iubirea si speranta pe care o poate oferi lumea, oamenii, este trecatoare... Si ca trezita dintr-un vis, am inteles! Ce este viata?! Dureri, lacrimi dar si bucurii. Ca si orice om, am avut si eu parte de clipe de tristete dar si de bucurie, si aveam dorinta sa fie cineva alaturi de mine, in momentele cele mai triste, dar si fericite ale vietii mele, si sa imi spuna:"te iubesc,asa cum esti!" Ce era viata pentru mine? O lupta in cautarea fericirii, un chin, fiindca am inteles ca - oamenii sunt oameni - ca si ei aveau nevoie de ceea ce aveam nevoie si eu. Am inteles ca oamenii nu ma pot intelege si ajuta, nu ma pot face fericita. - Dar totusi, unde? Oare unde voi putea gasi mana care ajuta, vindeca, mangaie? Unde erau ochii care doar dintr-o privire cu mare inteles, te fac sa zambesti vietii, chiar daca ea este asa cum este. Am inceput sa parcurg drumul vietii, cu pasi prea mari, crezand ca poate voi intalni in cele din urma fericirea. Voi gasi fiinta care sa ma accepte, sa ma iubeasca asa cum eram, persoana care sa-mi poata schimba viata, sa dea sens si tel unei vieti pline de amaraciune. -Dar nu, nu in felul oamenilor!!! Eram satula de cuvintele lor, deoarece erau reci, pline de desertaciune si fara putere... Si atunci, am auzit vorbindu-se despre EL: "omul suferintelor si al durerii"(Isaia 53:3). "Fiul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii intregi"(Ioan 1:29). Ma gandeam ca va putea oare, o persoana pe care nu am mai vazut-o niciodata, sa-mi ofere adevarata fericire, va putea oare sa umple si golul din inima mea? Imi era frica gandindu-ma ca intr-o zi va fi o judecata (Evrei 9: 27), iar faptele din trecutul meu ma urmareau, ma condamnau. Oare au dreptate oamenii care il iubesc pe Isus? Este El Dragostea, fericirea, "Calea, Adevarul si Viata"?(Ioan 14:6). Poate El sa iubeasca oamenii asa cum sunt ei? Dar eu, atunci, nu doream sa risc. Poate, daca l-as fi primit in viata mea, in inima mea, poate totul ar fi fost altfel, poate as fi fost cu adevarat fericita si inplinita ...

Imi era sila de mine, de oameni, de lume, de viata traita in pacat ... Si totusi era noapte, si mi-am spus ca merita sa incerc, si am ingenunchiat in fata -Celui nevazut- si L-am rugat cu lacrimi, ca si cum ar fi fost ultima mea dorinta, de pe acest pamant, sa vina si in inima mea, asa cum era ea, plina de pacate ... Sa vina, daca exista cu adevarat si sa aduca in viata mea, iertarea, dragostea, bucuria, pacea si speranta. Ridicandu-ma de pe genunchi, simteam ca am o noua inima, si totusi ma intrebam daca voi avea fericirea in cele din urma, sau nu. Trecusera secunde, ore, zile, si simteam incetul cu incetul, inima Lui, batand cu putere si-n inima mea. Am simtit atunci, puterea mainilor Lui, ridicandu-ma din lume, din pacat ... Am simtit privirea ochilor Lui, plina de mila, de iubire, si am auzit apoi, vocea Lui, care imi spunea ca ma iubeste asa cum sunt ... Si atunci L-am crezut, pentru ca am privit acolo, departe – la cruce – spre locul in care mi-a aratat mie si lumii intregi iubirea si solutia pentru a fi cu adevarat fericita. Atunci, am inteles si am acceptat Darul Lui: viata vesnica (Ioan 3:16). Am inteles, ca nici un om n-ar putea fi capabil de o asemenea jertfa, de asemenea Iubire, care: "acopera totul, crede totul, nadajduieste totul", asa cum a fost a Lui (1 Corinteni 13:7). Atunci, am inteles ca Dragostea este a Lui, si ca ea este o putere care poate invinge orice durere.

Daca te numeri printre oamenii care doresc sa cucereasca lumea in care Dumnezeu I-a pus, cucereste-o si intelege-o, dar asa cum este ea: cu lacrimi, dureri si suferinte ... Da, sa o cuceresti, dar nu, nu pentru tine, ci pentru El. Daca vrei sa fii fericita, incearca sa iubesti ceea ce nu merita sa fie iubit, incearca sa intelegi, sa crezi, ceea ce nu se poate intelege, ceea ce nu se poate crede. Incearca sa iubesti viata si sa fi multumita de ea , si in special sa ii iubesti pe oameni asa cum sunt ei ...si vei vedea in Final: ochii si fata Lui... picioarele si mainile strapunse de cuie ... vei auzii in aceea zi, Vocea Lui pentru a miia oara poate, spunandu-ti ca te iubeste asa cum esti. Atunci vei intelege ca tot ce a fost, s-a dus! Ca esti curat din cauza Lui, din cauza Lui Hristos Isus. Chiar daca nu-L vezi, alege sa crezi in El, deoarce El exista, El traieste in inimile noastre spalate in sangele Lui. Roaga-L sa-ti Ia "valul negru" de pe fata ta, de pe ochii tai, ca privind ceea ce EL a creat: natura, cerul, stelele, oamenii, pamantul intreg, sa fii fericita. Si nu uita, ca nu sunt in lume, cuvinte mai frumoase, decat acelea pe care le poti spune oricarui om, si anume, ca merita sa zambesti vietii, deoarece Creatorul, te iubeste!!!