În zi de Paște
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pâinea Vieții
Categorie: Paște
O Veste Bună-a harului de sus,
Ne-a fost lăsată când muri Isus
Și meditând la crucea de pe deal,
La jertfa și oțetul din pocal,
La spinii, adumbrind ochi azurii,
Îngenunchez, căci dor de veșnicii,

Mă face să-nțeleg lucrarea Lui...
Suntem noi ucenici ai Domnului?
O Evanghelie ce-am primit în dar,
Odat' cu jertfa sfântă la Calvar,
Aduce rod? E dusă mai departe?
Ne facem în slujire-a noastră parte?

Isus Cristos făcut-a ucenici,
Din oameni simpli, docți, măreți și mici,
Ei au lucrat cu sârg, cu precădere,
Să spună lumii-ntregi de Înviere,
De Dumnezeu și-un plan desăvârșit,
Ce-n Golgota pe cruce s-a-mplinit,

Nu s-a sfârșit aici mărețul har,
Cristos a înviat! El vine iar!
Prin moarte, a călcat pe efemer
Și s-a-nălțat pentru un timp la cer,
Să pregătească-un loc pentru ai Săi,
Toți cei ce cred, că-s neamuri, că-s evrei,

Jertfirea a fost una, suficientă,
Pentru trecut și clipa cea prezentă,
Să nu te mulțumești doar să primești,
Ci Vestea Bună tu s-o răspândești,
În zi de Paște-n mare sărbătoare,
Ucenicia fă mai roditoare,

Parcă Îl văd pe Domnul în grădină,
Înconjurat de îngeri și lumină,
Rugându-se cu patos, lăcrimând,
Iar noi, în toropeală dormitând...
"Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?"
Auzi tu glasul? Nu te rușinezi?

O Evanghelie ce n-are putere,
Nu poate da din har și mângâiere,
Decât frânturi și legi și surogate,
Să pui ce ști în practică, azi, frate!
Altfel primești: "Cristos a înviat!"
Și-altfel vei spune: -"Îi viu cu-adevărat!"

05/05/13, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/108866/in-zi-de-paste