Motto:
DA! ESTE-NTRU TOTUL ADEVARAT CA AM UN PRIETEN IMPARAT!...
SI-TI SPUN SI TIE, CA SA STI, CA EL E UN PRIETEN MINUNAT!

Intr-o seara de februaie, sunt multi ani de atunci, a pornit un vant puternic si zapada, pe cand pietrele incepusera sa pocneasca de ger si stelele plangeau de frig, ascunzandu-se prin norii grosi, aburii. Ma simteam singur si parasit de toti... Mi se parea ca nu-mi pot gasi locul in lumea asta atat de rece si indiferenta. Aveam nevoie de caldura, dar in casa era frig. Aveam nevoie de ajutor, dar eram singur. Eram prea mic, ca sa inteleg ce se intampla in jurul meu... M-am apropiat de ochiul de fereastra din fata mea, dar o pojghita de gheata imi oprea privirea sa patrund dincolo de opacul ei.
M-am intors trist si zgribulit de la fereastra. Ma apucase teama ca totul se va prabusi peste mine. De afara se auzeau zgomote infernale, de parca lumea era gata sa se destrame. Se auzeau lovituri de obiecte cazute sau azvarlite de vant si suieratul infricosator al furtunii de zapada. Intunericul si frigul din casa ma faceau sa tremur. Pe obraji, mi-am simtit gheata lacrimilor ce incepusera sa-mi izvorasca de undeva din adancul ochisorilor mei de copil infricosat. M-am asezat pe patul rece, ca si vantul ce-l auzeam. Am dat la o parte perina de paie si m-am bagat grabit sub paturile de lana reci, ca sufletul meu de copil orfan. Mi-am acoperit si capul. De la aburii respiratiei mele si de la corpul meu am simtit incet cum mi se desmortesc mainile si picioarele, cum o usoara caldura incepe sa ma infasoare, iar ochisorii mei sa mi se inchida, ca sa intru in fericitul somn ce a pus capat fricii si tristetii din sufletul meu. Patrunsesem in lumea viselor...

Deodata, am auzit o voce care mi-a vorbit mie, copilul linistit in odihna noptii, in timp de viscol mare, in seara aceea de iarna rece si dezlantuita:

- Vino, copilasule, cu mine. Urmeaza-ma!

Vocea venea de dincolo de fereastra, din frig, dar o auzeam destul de clar. L-am rugat sa intre in camaruta mea, caci afara este ger. Si El a intrat. M-a binecuvantat spunadu-mi:

- De acum, sa fii un copil fericit si sa ai bucurie in suflet, prin orice vei trece in viata! Numele Meu este Emanuel si Eu voi fi cu tine pe soare, pe ceata, pe ploaie sau pe furtuna...Sa nu te temi de nimic, caci la timp potrivit, vei veni la Mine, la Locul ce ti l-am pregatit, unde nu vor mai fi vanturi, nici ger, nici lacrimi si nici dureri, caci vei fi pentru vecie, in Cer... Eu voi fi, de acum, Prietenul tau!...

De atunci, viata mea s-a transformat intr-un imn inchinat Celui ce este „Luceafarul de dimineata", Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul meu, cea mai scumpa Fiinta din Cer si de pe Pamant, Imparatul Universului, Preot, Dumnezeu.

Acesta este Prietenul meu, o Fiinta Minunata, Sfanta si Curata, Careia ma inchin, pe Care o slavesc, in vorbele rostite sau in cuvintele scrise cu sfiala, caci El este Imparatul si Dumnezeu, dar este si Prietenul si Matuitorul meu! O cat as vrea, cititorule, sa fie si Prietenul, Imparatul si Dumnezeul tau!

*
(Fragment din volumul "PASI SPRE FERICIRE. PROZA SI POEZII" de prof. Dumitru Buhai)