Şi-au atîrnat salcîmii

Cerceii ninşi...

Şi-i plimbă-n şoaptele lui,

Vîntul.

Un corcoduş îşi scutură din crengi,

Flori albe-n care

Parfumu-şi ''scrie cîntul''.

În zbor de fluturi albi, dezmeticiţi,

'N lumină-primăvara,

La raza soarelui cald, blînd,

Doi bătrînei, se cheamă-n curte,

Afară.

În zumzet lin şi în parfum ceresc,

Cu ochii-nchişi ei mulţumesc,

A cîta oară?

Se aud glasuri din grădini,

Cei aplecaţi spre brazdă, pun

Sămînţa.

S-aducă-n toamnă, rodul în cămară,

Să aibe plin-belşug, pînă la primăvară.

Se-aud frînturi dintr-un sfînt cînt,

Şi un ''parfum '' se simte iară.

Sunt mulţumiri ce-s înălţate,

Spre Cel ce-I Viu

În veci de veci,

Din Cerurile 'Nalte.

E coborît din Infinit,

Răspunsul Lui,

În cîmp, în miei,

În gîngurit de porumbei,

În sărbătorile-n Lumini,

Şi-n florile din ''curcubei''