- Citiţi invers cuvântul « CARD » de pe cărţile voastre de identitate şi vă veţi convige cât de viclean este diavolul. Să fim atenţi la noi înşine. Cu înţelepciune, să ne citim şi invers.
- Dacă lumea ar fi fost perfectă, atunci nici eu nu aş fi existat.
- Eşti considerat geniu nu numai prin ceea ce ai scris, ci şi prin ceea ce ai evitat să scrii.
- Capul plecat, sabia nu-l taie? Nu şi pe eşafod.
- Nu vorbiţi mai mult decât ascultaţi, nu scrieţi mai mult decât citiţi.
- Nu toate proverbele îţi dăruiesc înţelepciunea, unele îţi ispitesc înţelepciunea.
- Vai când egoiştii devin altruişti! Se vor ocupa numai de alţii… De subminarea lor.
- Dacă nu eşti Iisus Hristos, nu te apuca să reformezi Ortodoxia.
- Fiţi atenţi la nisipurile mişcătoare! Sunt la modă clepsidrele.
- ”Somnul raţiunii naşte monştri!” Dar cine este celălalt părinte?
- Amprentele Satanei trebuie cercetate pe suflet. Însă criminalistica n-a ajuns la o asemenea performanţă tehnică.
- Creştinului îi stă bine cu rugăciunea.
- Cei nenăscuţi nu înviază la Înviere. Dă-le o şansă.
- Satana nu e stăpânul iadului, ci prizonierul acestuia
- Nemaicrezând în nimeni şi în nimic, ajungi să crezi în Dumnezeu.
- Niciodată nu ne cheltuim mai cu folos banii decât atunci când ne cumpărăm mântuire, donând pentru cei aflaţi în suferinţă. Dar niciodată nu-i cheltuim mai păgubos decât atunci când îi plasam în scheme piramidale, cumpărând prostie, pe care, în definitiv, o putem obţine şi gratis.
- Nu-L poţi vedea pe Dumnezeu privind prin gaura cheii. Trebuie să deschizi uşa şi să intri.
- Nu numai numărul 666 ar trebui suspectat, ci şi 999. Depinde din ce unghi priveşti.
- Nu toţi celibatarii sunt prea fericiţi. Acest lucru este vizibil numai în cazul Preafericitului Patriarh.
- Numai drumul spre rai îl poţi rătăci. Cel spre iad nu-l rătăceşti niciodată. Are diavolul grijă.
- Rugăciunea este o datorie sfânta, de la care nu te poţi sustrage. Chiar şi pentru atei există “Rugăciunea ateului”.
- Fumatul? Păstraţi-vă banii! Cancerul îl puteţi avea şi pe gratis.
- Pentru trenul care merge spre iad, nici nu trebuie să mai cumperi bilet. Sigur nu vei fi dat jos la prima staţie.
- Bani de băutură? Nu trebuie să-l plăteşti pe diavol. Când e vorba să te piardă, munceşte şi pe gratis.
- Homer poate să nu fie Homer. Iisus Hristos e cu siguranţă Iisus Hristos .
- Că Iisus Hristos te iubeşte mai mult decât o poţi face tu însuţi, ne-o dovedeşte şi faptul că tu nu eşti capabil să mori pe cruce pentru propria ta mântuire.
- Pictori, nu fiţi atei! S-ar putea să vina vremea să vă câştigaţi existenţa pictând biserici.
- N-aţi observat? Deşi ateii nu cred în Dumnezeu, cred totusi în diavol. Altfel, de ce i-ar pomeni numele atât de des?
- Lui Dumnezeu îi poţi scrie de pe pământ, mai greu din iad. Satana nu se va face niciodată curierul tău.
- Culmea invidiei: să fii invidios pe Dumnezeu că e capabil să te iubească mai mult decât o poţi face tu însuţi.
- Cât de multe înjurături în care este hulit numele lui Iisus Hristos! Dacă Acesta nu ar exista sau ar fi neimportant, de unde atâta înverşunare suspectă a diavolului în a-L ocărî prin oameni?
- Dacă tu crezi că poţi ocoli greutăţile, te înşeli. Fii sigur că, dacă s-ar fi putut, Însuşi Iisus Hristos ne-ar fi mântuit, ocolind crucea.
- Dacă l-ai lăsat pe Iisus Hristos la timona vieţii tale, ce nevoie mai ai de radar?
- De atâta vreme instituţia iadului funcţionează în ilegalitate. De ce vreţi s-o legalizaţi?
- Atunci când intri în cămara inimii tale pentru rugăciune, lasă-ţi bocancii afară.
- Adevărul este minciuna pocăită.
- De două mii de ani, puţini au ţinut seama de Evanghelie şi au intors obrazul celălalt când au primit o palmă, dar aproape toţi l-au întors bucuros când au primit un sărut, care de multe ori a fost sărutul lui Iuda.
- Spune-mi nu ce ştii din Biblie, ci ce faci după Biblie, ca să-ţi spun cine eşti.
- Nu hainele le luăm pe lumea cealaltă, ci cuvintele Evangheliei.
- Astăzi, duşmanii lui Hristos nu-L mai răstignesc. De frica să nu învieze. Afirmă pur şi simplu că nu există.
- Ar trebui înlocuite ceasurile cu cuc cu ceasuri cu cocoş. Aceasta pentru a ne avertiza că la fiecare jumătate de ora ne lepădăm de Iisus Hristos de cel puţin de trei ori.
- Raiul? Totdeauna ai avut dreptul să intri aici. Pentru ca Iisus Hristos ţi l-a obţinut. O poartă a fost deschisă numai pentru tine. Ai ştiut-o tot timpul. Acum este închisă, fiindcă e târziu. Ai înainte veşnicia să-l regreţi.
- Într-un naufragiu, cel care părăseşte ultimul nava nu este căpitanul, ci Iisus Hristos.
- “Se poate face rugăciunea în poziţia lotusului?”.”Dacă ai de gând să te apropii de Dumnezeu cu picioarele şi nu cu inima, da. Dar nu va fi ascultată.”
- Atunci când Cineva necunoscut bate uşor la uşă, deşi ţi-ai pus sonerie muzicală, întreabă-te dacă nu cumva e Iisus Hristos.
- Antihristul? Toţi suntem dispuşi să-l consideram altă persoană, dar nimeni nu ia pilda de la ucenici şi să întrebe: nu cumva eu sunt, Doamne?
- Dacă nu eşti Iisus Hristos, nu te apuca să-l judeci pe fratele tău, chiar dacă o faci în numele Lui.
- Doctorii cei cu multă carte sunt încă învinşi de analfabetele virusuri.
- Trenul spre Rai? Câţi l-au pierdut neîndrăznind să urce, nevenindu-le să creadă că biletul le-a fost preplătit de Iisus Hristos!
- Atunci când te vei convinge că Iisus Hristos se roagă pentru tine, rugăciunea ta ţi se va părea atât de neînsemnată şi de egoistă.
- Să nu te temi de moarte! Gândeşte-te că te aşteaptă Iisus Hristos să treceţi împreună prin ea.
- Dacă vă veţi construi bisericile pe munţi şi pe dealuri, să nu credeţi că veţi fi mai aproape de Dumnezeu. Primii creştini se rugau în catacombe
- Omul a facut atâtea să prelungească viaţa, dar nimic să învingă moartea. A lăsat această sarcină în seama lui Iisus Hristos.
- Înţelepciunea omenească? Unele învăţături sunt folositoare, altele complet dăunatoare. Cum să le deosebeşti? O singură soluţie: citeşte Evanghelia. Nu vei găsi acolo nimic care să-ţi dăuneze.
- Rugăciunea nu se spune, rugăciunea se spune şi se scrie. Nu numai limba trebuie să se roage, ci şi mâna. Nu numai mâna, ci toate mădularele trupului.
- Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta un munte. Dar dacă deznădejdea ta este cât un munte, nu poţi să urneşti nici măcar un bob de muştar, pe care şi o furnică îl poate căra kilometri întregi.
- Dacă nu poţi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, foloseşte-te de iubirea lui Iisus Hristos pentru oameni. Dacă poţi, de asemenea foloseşte-te, căci fără El nu-i vei putea iubi pe toţi. Iar dacă urăşti pe unul, ai încălcat porunca.
- Motto: „Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat.” - Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)
- Antihristul? Are mare noroc că este om. Din această cauză şi numai din aceasta, Dumnezeu trebuie să-l iubească, deşi îi urăşte de moarte pecetea.
- Dacă te temi de amăgirile diavolului, adu-ţi aminte ca ţi s-a dat un înger păzitor. Dacă Satana umblă ca un leu să te piardă, de ce îngerul tău păzitor s-ar lăsa mai prejos şi nu i s-ar împotrivi ca un paraleu?
- Hristos este singurul Om în faţa Căruia te pleci cu recunoştinţă, chiar şi atunci când eşti ateu convins.
- Am auzit de mulţi nebuni care se cred Iisus Hristos, dar n-am auzit pe nimeni că ar exista măcar un nebun care să se creadă Iuda. Nici măcar nebunii nu-i agreează pe trădători.
- Fraţilor, fiţi măcar Petru, dar nu Iuda! Lepădaţi-vă de Hristos, dacă vă e frică, dar nu vă duceţi la duşmani să le spuneţi taina Lui.
- Dacă ai putut să te ridici de opt ori atunci când ai căzut de şapte ori, înseamnă că ultima oară Hristos a căzut în locul tău.
- După Legea dată prin Moise, Iisus Hristos ar fi trebuit să moară prin lovire cu pietre (lapidat). Totuşi, a murit răstignit pe o cruce romană. Dumnezeu Tatăl a vrut să ne arate astfel că Mântuitorul nu s-a făcut vinovat cu nimic faţă de Legea Lui. Altfel, de ce ar fi făcut această neprevăzută schimbare?
- Atunci când Cineva necunoscut bate uşor la uşă, deşi ţi-ai pus sonerie muzicală, întreabă-te dacă nu cumva e Iisus Hristos.
- Veştile bune nu ţi le aduc duşmanii. Iar Evanghelia este Vestea Bună.
- Evanghelia nu te îndeamnă să dai palme, ci să rabzi palme.
- Nimeni să nu spună că Testamentul lui Iisus Hristos lasă unora mai mult şi altora mai puţin. Evanghelia mea n-are mai multe versete decât a ta.
- Tu Îl cauţi pe Dumnezeu, dar nu tu Îl găseşti pe El, ci El pe tine.
- Dacă ai primit darul credinţei, scoate încuietoarea de la uşa casei şi pune-o la uşa sufletului tău. Mai bine să te lase hoţii sărac pe viaţă, decât fără viaţa veşnică.
- Dumnezeu este Unul Singur, dar pe lângă El sunt multe oglinzi care-L reflectă. Când ţi se pare că L-ai găsit, întreabă-te dacă nu cumva ai dat peste o oglindă.
- Numai cei care vor să facă lumea mai bună primesc lauri. Criticii şi detractorii nu primesc nimic. Nici măcar atenţie.
- Dacă Dumnezeu mi-ar zice: “îţi voi da atâta putere, sănatate, avuţie, fericire şi viaţă pământească, cum niciodată vreun muritor să fii avut”, i-aş spune că e mult prea puţin şi că nimic altceva în afară de veşnicie nu ar fi suficient.
- Dacă un duşman vrea să-ţi facă rău cu adevărat, nu-i trebuie altceva decât să te convingă să nu te mai rogi.- Roagă-te! Excesul de rugăciune nu dăunează sănătăţii.
- Definiţia rugăciunii? Roagă-te!
- Lanţul de rugăciune? Aşa cum un virus, trecând din om în om, devine mai puternic, aşa şi rugăciunea. De bună seamă, rugăciunea are viaţă.
- În spatele unui om mare, s-a aflat întotdeauna un Dumnezeu mare.
- Sfânta Scriptură este mai mult răsfoită decât citită.
- Nu hainele le luam pe lumea cealaltă, ci cuvintele Evangheliei.
- Înţelepciunea omenească? Unele învăţături sunt folositoare, altele complet dăunatoare. Cum să le deosebeşti? O singură soluţie: citeşte Evanghelia. Nu vei găsi acolo nimic care să-ţi dăuneze.
- Atunci când Dumnezeu face o minune şi te vindecă de o boala incurabilă, doctorii spun că diagnosticul a fost greşit.
- Nu eşti scutit să înveţi de la smochin pilda, pe motiv că nu ai văzut niciodată un smochin.
- De două mii de ani, puţini au ţinut seama de Evanghelie şi au întors obrazul celălalt când au primit o palmă, dar aproape toţi l-au întors bucuros când au primit un sărut, care de multe ori a fost sărutul lui Iuda.
- E mai important să ştii cine este Acela care ţi-a dat viaţă veşnică, decât să ştii cine eşti.
- Credinţa primită ca dar de la Duhul Sfânt nu te scuteşte să gândeşti, ci dimpotrivă. Atunci când ştii că ţi-au fost încredinţaţi talanţi, gândirea ta trebuie să fie mai responsabilă. Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta un munte. Dar dacă deznădejdea ta este cât un munte, nu poţi să urneşti nici măcar un bob de muştar, pe care şi o furnică îl poate căra kilometri întregi.
- Şi un ateu ar trebui să vorbească frumos despre Dumnezeu. Chiar dacă nu ar exista, El ar rămâne supremul ideal al omului. Şi ceea ce îl deosebeşte pe om de animal sunt tocmai idealurile.
- Trebuie să trăieşti în aşa fel, încât ceilalţi să-ţi regrete moartea, nu să ţi-o dorească