Privesc natura în verde și-albastru,
Ici, colo, tabloul e-un cald curcubeu,
Mai picură albul pe sufletul meu,
Dalbe petale în vas de-alabastru.

Și freamătă frunza în ramul ascet,
Tăcută, își poartă perenul destin,
Privesc, mă-nfior, mă aplec și suspin,
Iar apoi, mă cufund în finalul proclet.

Prin harul și mila Acelui de sus,
Nu-s singur, credința-mi dă aripi să zbor,
Există speranța, se cheamă Isus...

Și vasul ciobit, în remodelare,
Recapătă forma pierdută-n traiect,
Lutu-ngrijit, găzduiește o floare...

13/05/13, Barcelona