Un Dumnezeu gata să ierte
Predică – comentariu la cartea Iona cap. 1-4
Din scrierile Vechiului Testament știm că Dumnezeu comunica cu oamenii, cu popoarele, le trimitea mesajele Sale, atenționările și hotărârile Sale, prin intermediul profeților Săi. Aceștia erau oameni aleși de Dumnezeu și destoinici în lucrările Lui pentru a transmite Cuvântul Domnului poporului Său și chiar altor popoare dintre neamuri. Profetul era inspirat și învățat de Dumnezeu, vorbindu-i direct despre ceea ce dorea să transmită oamenilor. Un profet adevărat, care inspira încredere, trebuia să aibă o viață morală bună în ascultare de poruncile lui Dumnezeu și o legătură strânsă cu Domnul, de credincioșie și comuniune cu El. Profeții Domnului sunt caracterizați de: credință, mult curaj, plini de Duhul Sfânt și de îndrăzneală. Ei sunt conștienți că sunt reprezentanții sau mesagerii lui Dumnezeu pentru popor și de răspunderea ce o aveau. Acest mod a fost o verigă de legătură și de comunicare a lui Dumnezeu cu oamenii.
Dumnezeu le vorbește în multe ocazii oamenilor, determinat fiind de motive care arătau starea poporului. Domnul atenționează pe oameni despre starea păcătoasă în care se aflau și dacă nu-și îndreptau viața suportau consecințele și distrugerea pentru necredința lor și pentru călcarea Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu, prin aceasta, dorește să se facă de cunoscut tuturor popoarelor în mila, bunătatea și dreptatea Sa. El nu dorește moartea păcătosului și în multe situații oamenii nu cunoșteau pe Dumnezeu și nici Legea și poruncile Sale după care să trăiască și aveau nevoie de lumină, de reforme radicale în viața lor, de întoarcere la Dumnezeu cu umilință și pocăință pentru ca să-L recunoască ca Domn și Dumnezeu, iar Domnul să le ofere iertare și ei să trăiască.
În prezentarea cărții lui Iona vedem pe Dumnezeu Atotputernic și Sfânt care cercetează popoarele și cercetează și vede viața și starea imorală și degradată a locuitorilor din cetatea Ninive. Iona, fiul lui Amitai, este unul din profeții Domnului de la acea vreme, sec. al VIII – lea î.H. și pe care Dumnezeu l-a folosit în lucrarea Sa.
” Ninive era una dintre cele trei mari cetăți din Asiria. Era o cetate cu oameni păgâni, dar Dumnezeu este stăpânul tuturor popoarelor și toate popoarele trebuie să dea socoteală înaintea Sa.” Amos cap. 1 și 2 și Apocalips cap. 1:5, 7. Cruzimea asirienilor era foarte cunoscută și erau de multe ori și în conflict cu poporul lui Dumnezeu, Israel. Un secol mai târziu, profetul Naum descria cetatea Ninive ca fiind” cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie și care nu încetează să se dedea la răpire.” Naum cap. 3.1. Domnul l-a trimis pe Iona tocmai la acest popor crud, fără milă și fără moralitate pentru a-i avertiza pe locuitorii cetății de distrugerea ei iminentă. Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Iona:
” Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine.” Iona cap. 1:1,2. Din cauza nelegiuirii lor, Domnul a trimis pe slujitorul Său Iona pentru a-i avertiza pe locuitorii cetății de distrugerea lor iminentă. Strigarea împotriva cetății este reluată în capitolul 3:1 sub forma: „vestește... strigarea”, arătând că mesajul nu era de condamnare, ci de avertizare.
Cuvântul lui Dumnezeu vorbit popoarelor prin slujitorii Săi profeți trebuia să aibă acel efect al pocăinței oamenilor și a-l întoarcerii lor la Dumnezeu cu credință și cu recunoașterea că numai El este Domnul și Dumnezeul Lor. Mesajele Domnului de avertizare nu au fost întotdeauna primite de către împărat și locuitorii țării. Profetul prin care era adus mesajul își risca viața, ajungând să fie persecutat, închis sau chiar omorât – exemplul lui Isaia, Ieremia. În multe situații omenirea necredincioasă și răzvrătită a respins Cuvintele Domnului de avertizare pentru ei, numai că au suportat consecințele respingerii și neascultării lor. Dumnezeu a trimis peste ei judecățile și pedepsele Sale. Dacă oamenii își schimbă viața și se întorc la Domnul cu pocăință, El se îndură cu mila Sa și nu-i pedepsește și-i lasă să trăiască.
Se constată că Dumnezeul nostru Creator are în atenția Sa, judecând cu dreptate, dar și cu milă toate popoarele pământului. Dumnezeu cunoaște și vede totul – orice ființă omenească de pe pământ. Știe unde locuiește, ce face cu viața lui, până și gândurile fiecăruia ne sunt cunoscute de Dumnezeu. Mica cap.1: 1-7.
În cartea Iona asistăm la un fapt deosebit. Iona la început nu vrea să asculte de Domnul pentru a îndeplini această slujire și însărcinare dată lui. Profetul a refuzat chemarea lui Dumnezeu și a încercat să fugă, urcându-se într-o corabie care mergea de la Iafo la Tars. Iona intuiește că locuitorii cetății Ninive se vor pocăi de păcatele lor și că Dumnezeu îi va ierta. Fiind un profet adevărat, el știa că dorința lui Dumnezeu Era să-i salveze, nu să-i distrugă. Aceasta se poate deduce prin faptul că, Dumnezeu le anunță nimicirea după 40 de zile. Acest timp de răgaz este ca o șansă și un timp de har dat de Dumnezeu pentru locuitorii cetății când ei se puteau schimba și se puteau pocăi, este un timp decisiv pentru soarta cetății. Depinde de cum ei aveau să-l folosească.
Iona la început nu ascultă de porunca lui Dumnezeu de a pleca la Ninive. Probabil că fuga lui a fost motivată printre altele și de frica asirienilor, că nu vor primi Cuvântul lui Dumnezeu, iar el își risca viața. Profetul Iona a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care îl slujea era Atotînțelept și Atotputernic ca să-l ocrotească. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajare. Atunci profetul” s-a sculat să fugă la Tars.” Ajungând la Iafo a găsit o corabie gata de plecare, a plătit prețul călătoriei și s-a suit în ea ca să meargă în altă direcție și în alt loc,” departe de fața Domnului”, crezând că Domnul nu îl vede.
Din experiența aceasta a lui Iona se constată următorul adevăr valabil pentru orice persoană:” oriunde te-ai afla și orice a-i face nu uita” Tu ești Dumnezeu care mă vede!”” Niciun aspect al conduitei tale nu rămâne neobservat. Nu îți poți ascunde căile de Cel Preaînalt.
Domnul îl oprește pe Iona din fuga lui prin intermediul unei furtuni puternice trimisă pe mare, care amenință să distrugă corabia. În aceste momente îngrozitoare, corăbierii intră în panică, fac tot ce pot pentru a se salva și încep să strige după ajutor la zeii lor, crezând că aceasta era o manifestare a mâniei lor. Ei încearcă să caute vinovatul din cauza căruia s-a stârnit furtuna care a adus primejdia de moarte pentru corăbieri. Ce ne surprinde aici este că personajele pozitive sunt corăbierii, niște păgâni care căutau să-și scape viața apelând la Dumnezeu, iar personajul negativ este Iona care dormea în fundul corăbiei. A fost imediat trezit și îndemnat și el să se roage la Dumnezeul Lui. Fiind întrebat cine este, Iona și-a spus identitatea și că este slujitorul lui Dumnezeu de care fugea. Atunci corăbierii au manifestat o mare teamă față de Dumnezeul Adevărat. Au tras la sorț pentru a afla cine era vinovat de mânia lui Dumnezeu care a trimis furtuna și sorții au căzut pe Iona. El s-a simțit vinovat față de Dumnezeul său și a cerut să fie aruncat în mare pentru a-și suporta pedeapsa, iar celelalte suflete din corabie să fie salvate. Cu mare frică corăbierii l-au aruncat în mare pe Iona, iar furtuna a încetat.
Mărturisirea de credință a lui Iona în Domnul, Dumnezeul care a creat marea și uscatul, scoate în evidență inutilitatea tentativei profetului de a fugi de El. Încetarea imediată a furtunii, după ce Iona a fost aruncat în mare, este, pentru corăbierii păgâni, dovada că Domnul în calitatea Sa de Creator are stăpânire și asupra mării. La această dovadă ei aduc închinare și jertfe cu și mai multă teamă Dumnezeului adevărat.
Domnul este nevoit să-i iasă în cale lui Iona și să-l trezească din rătăcirea lui pentru a-l aduce pe drumul cel bun al ascultării, adică să-și îndeplinească misiunea dată lui de Dumnezeu.
După ce a fost aruncat în mare, Iona a fost înghițit de un pește mare trimis de Dumnezeu. Iona s-a gândit că nu mai are nici o șansă de viață și va muri. Dar mila lui Dumnezeu a fost arătată pentru Iona ocrotindu-i viața. Peștele nu avea să-i aducă moartea, ci avea să-i scape viața. Se deduce că era un pește uriaș, încât Iona a Încăput în pântecele lui, a avut suficient oxigen cât să-și mențină facultățile mintale și discernământul. Spre deosebire de Iona, peștele a răspuns cu promptitudine și supunere la poruncile Domnului. Iona cap. 1:17; cap.2:10.
Experiența lui Iona este cu adevărat o minune a lui Dumnezeu. Chiar dacă a fost înghițit de pește și a stat în pântecele acestuia trei zile și trei nopți, și apoi a fost aruncat la mal, Iona a supraviețuit. Unii sceptici nu cred acest lucru, dar trebuie să avem în vedere, că Dumnezeul nostru Atotputernic este și un Dumnezeu al minunilor. Ceea ce pentru oameni este imposibil, la Dumnezeu totul este posibil, lucruri mărețe înfăptuite de Dumnezeu care depășesc mintea și înțelegerea limitată a omului. Important este ca noi să credem lucrările lui Dumnezeu făcute în mare parte pentru a Se descoperi pe Sine și pentru binele și salvarea oamenilor. Cea mai mare minune a lui Dumnezeu cuprinsă în Planul de Mântuire pentru omenire este moartea și învierea Domnului Isus Hristos care a fost readus la viață pentru a desăvârși mântuirea noastră.
Profetul Iona din cauza neascultării sale de Dumnezeu trece printr-o încercare și o experiență dură trimisă de Domnul. În acele trei zile și trei nopți petrecute în pântecele peștelui, Iona nu a putut face nimic altceva decât să se roage lui Dumnezeu cu pocăință și-L recunoaște pe Dumnezeu drept Mântuitorul și Izbăvitorul său din acea mare strâmtorare în care se afla. Se roagă cu credință și cu nădejdea că Domnul îl va asculta și face juruințe Domnului. În cele din urmă Iona a învățat că numai la Domnul este scăparea sa și odată cu umilința sa și cu recunoașterea Harului mântuitor a lui Dumnezeu a venit și izbăvirea sa. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea din pântecele peștelui și Iona a fost eliberat din primejdia adâncului și a fost aruncat pe uscat. Din nou slujitorul lui Dumnezeu a fost trimis să avertizeze cetatea Ninive.” Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:” Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo strigarea pe care ți-o voi da! Și Iona s-a sculat și s-a dus acolo la Ninive, după Cuvântul Domnului. Și Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.” De data aceasta profetul nu a mai stat să pună întrebări și să se îndoiască, ci a ascultat de Domnul fără să ezite.” S-a sculat și s-a dus la Ninive după Cuvântul Domnului. Când a intrat Iona în cetate, a început îndată să strige împotriva ei solia:” Încă patruzeci de zile și Ninive va fi nimicită.”” Iona cap. 3:1-4. A mers de pe o stradă pe alta strigând avertizarea timp de o zi. Solia nu a fost în zadar. Strigătul care a răsunat pe străzile cetății nelegiuite a trecut din gură în gură până când toți locuitorii au auzit înspăimântătorul anunț. Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile și i-a făcut să tremure din cauza păcatelor lor și să se pocăiască în adâncă umilință.” Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci de la cei mai mari până la cei mai mici. Chiar împăratul a dat această poruncă,” până și animalele să nu mănânce și să nu bea nimic și oamenii să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!” Cine știe dacă nu se va întoarce Dumnezeu și Se va căi și dacă nu-Și va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim.” Iona cap. 3:5-9.
Când împăratul și nobilii, împreună cu poporul de rând, cei de sus și cei de jos,” s-au pocăit la propovăduirea lui Iona” Matei cap. 12:41 și s-au unit în strigăt către Dumnezeul cerului, mila lui Dumnezeu a fost oferită.” Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și nu la mai făcut.” Iona cap. 5:10. Nimicirea lor a fost îndepărtată. Dumnezeul lui Israel a fost înălțat și onorat în toată lumea păgână, iar Legea Sa a fost respectată.
Cea mai mare realizare din toată lucrarea profetică a lui Iona este pocăința cetății Ninive. După corăbieri, locuitorii din Ninive, oameni care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu, se smeresc și se întorc la Domnul cu pocăință.
În capitolul 4 descoperim niște lucruri la care nu ne-am aștepta din partea unui profet al Domnului. După ce și-a îndeplinit misiunea, Iona s-a retras în afara cetății undeva pe o înălțime așteptând să vadă ce va face Dumnezeu, care a acordat milă și iertare cetății Ninive și nu a mai nimicit-o. Când a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea, care în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, Iona ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu, dar nu a fost așa. Iona manifestă o atitudine de mânie și răzvrătire și de egoism. Este ofensat că Dumnezeu a îngăduit să se usuce curcubetele, ce îi ținea umbră, și că mândria lui de prooroc a fost atinsă. Ceea ce a spus nu s-a întâmplat, deoarece Dumnezeu a intervenit cu mila și cu iertarea Sa, ca răspuns la pocăința și rugăciunea locuitorilor din Ninive.
A fost un lucru de neînțeles atitudinea lui Iona față de ceea ce a făcut Domnul. Iona a văzut mila și îndurarea Domnului față de el, cruțându-i viața, când fugit de răspunderile sale. În timpul furtunii pe mare, Dumnezeu nu l-a pedepsit pentru neascultarea lui, ci îl readuce la viață și-l pune să-și îndeplinească slujba. Chiar dacă dreptatea lui Dumnezeu cere pedeapsă și moarte pentru cel nelegiuit, intervin mila și harul lui Dumnezeu care aduce iertare în cazul în care păcătosul, care își merita pedeapsa, se smerește și se pocăiește înaintea Domnului. Așa au procedat cei din Ninive, ceea ce nu s-a văzut în atitudinea lui Iona de la sfârșit. Este adevărat că s-a rugat când era în pântecele peștelui, dar, probabil a făcut-o, căci era în strâmtorare. Dar Domnul, pentru salvarea și binele lui, îi izbăvește viața.
În această situație, Iona este gelos pentru renumele lui de profet și a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a ființelor din cetatea aceea nenorocită. Mila dată pe față de Dumnezeu pentru sufletele din Ninive” n-a plăcut deloc lui Iona” și s-a mâniat pe Dumnezeu, încât nu și-a mai prețuit nici viața lui și dorea să moară. Iona nu a înțeles pe deplin mila și harul lui Dumnezeu, care iartă pe orice mare păcătos care se pocăiește. Aceasta este manifestarea dragostei lui Dumnezeu pe care Iona nu o avea și nu o înțelegea. Cu toate acestea Dumnezeu în mila Sa a căutat să convingă pe profet că ceea ce a lucrat era drept și gândirea lui Iona trebuia îndreptată. Se vede că lui Iona îi lipsea dragostea și mila pentru acele ființe create de Dumnezeu și trebuia să fie de acord cu ceea ce a lucrat Domnul, salvând cetatea Ninive de la nimicire. Hotărârile lui Dumnezeu totdeauna sunt drepte și cele mai corecte. Avem un Dumnezeu Sfânt, Infailibil și care nu poate greși niciodată. În acest context, Dumnezeu a arătat foarte multă îngăduință și răbdare cu Iona, la nemulțumirea acestuia. Domnul a dorit să îndrepte inima și gândurile slujitorului Său și în această privință: să fie de acord cu Dumnezeu și cu modul în care a lucrat.
Noi, ființe create de Dumnezeu, nu avem dreptul nici măcar cu gândul, să ne încumetăm și să fim împotriva hotărârilor Domnului, Dumnezeului nostru. Datorăm supunerea în umilință și ascultare de voia Sa cea sfântă, cu o totală smerenie a inimii, în fața unui Dumnezeu Atotputernic și Sfânt și să ne temem de El și de hotărârile Sale.
Tulburat și umilit, nefiind în stare să înțeleagă planul lui Dumnezeu în cruțarea cetății Ninive, Iona adusese totuși la îndeplinire însărcinarea dată de a avertiza cetatea cea mare. Cu toate că evenimentul prezis nu a avut loc, solia de avertizare era întru-totul venită de la Dumnezeu. Ea adus la îndeplinire scopul care l-a avut în plan, Slava harului Său a fost descoperită printre păgâni. Domnul Isus Hristos apreciază lucrarea făcută de Iona. Căci și-a atins scopul și a dat roade: pocăința locuitorilor din Ninive și salvarea lor. Iona a fost un semn pentru cei necredincioși, și după cum el a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, apoi Dumnezeu l-a readus la viață pentru a-și aduce la îndeplinire misiunea, tot la fel și Domnul Hristos avea să stea trei zile în inima pământului, apoi avea să revină la viață pentru același scop: de salvare a omenirii de la moarte. Matei cap.12:39-41 și Luca 11:29.
Legile umane, deși severe sunt adesea încălcate fără ca făptașul să fie depistat și pedepsit. Dar nu așa se întâmplă în cazul Legii lui Dumnezeu. Bezna cea mai neagră nu-l poate ascunde pe cel vinovat. Poate crede că este singur, dar până și motivele inimii lui sunt expuse cercetării divine. Fiecare acțiune, fiecare cuvânt, fiecare gând este clar observat ca și cum nu ar exista decât o singură ființă în univers. Lumea creștină din veacul acesta este înclinată să accepte amăgirile lui Satana în locul cuvintelor lui Dumnezeu. Mulți s-au despărțit de Dumnezeu prin faptele lor rele și nu au plăcere să privească la El sau să-L păstreze în gândurile lor. Iona, într-un mod greșit, ne ascultând de porunca Domnului dată lui, nu s-a gândit atunci, când s-a hotărât să fugă, că Dumnezeu îl vede, îi vede acțiunea lui de răzvrătire oriunde s-ar afla.
Cu toată răzvrătirea lui Iona, în timpul lucrării Sale pământești, Domnul Hristos a vorbit despre binele făcut de acesta prin lucrarea sa de predicare în Ninive și i-a comparat pe locuitorii acelui centru păgân cu pretinsul popor al lui Dumnezeu din zilele Sale.” Bărbații din Ninive, a zis El, se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona, și iată că aici este Unul mai mare decât Iona.” Matei cap. 12:14. După cum predicarea lui Iona a fost un semn pentru locuitorii din cetatea Ninive, tot astfel predicarea lui Hristos a fost un semn pentru generația Sa. Dar ce contrast în ce privește primirea soliei. Și totuși, cu toată indiferența și batjocura, Mântuitorul a lucrat până când și-a îndeplinit misiunea ce a avut ca scop salvarea sufletelor. Lecția aceasta este pentru solii lui Dumnezeu de astăzi, când țările și orașele cu mulțimile de oameni se găsesc într-o nevoie tot atât de mare după cunoașterea atributelor și a planului Dumnezeului Celui adevărat, așa cum erau locuitorii din Ninive de altădată. Trimișii lui Hristos trebuie să-i îndrepte pe oameni către o lume mai bună, care în mare măsură este pierdută din vedere.
După învățăturile Sfintei Scripturi, singura cetate care va rezista este Cetatea al cărei Meșter și Ziditor este Dumnezeu. Cu ochiul credinței, omul poate vedea poarta cerului strălucind de măreția slavei lui Dumnezeu. Prin slujitorii Săi, Domnul Isus îi cheamă pe oameni să lupte cu ambiție sfântă pentru a-și asigura o moștenire nepieritoare. El îi îndeamnă să-și pună comoara alături de tronul lui Dumnezeu.
” Peste locuitorii orașelor vine cu grăbire și sigur o vinovăție aproape universală, din cauza creșterii continue a unor fărădelegi voite. Descrierea stricăciunii care predomină în lume, este dincolo de puterea scrierii condeiului omenesc. Fiecare zi aduce dezvăluiri noi cu privire la lupte, mită, nedreptăți și fraude; fiecare zi aduce raportul ei plin de suferințele omenești și distrugere brutală, diabolică a vieții omenești. Fiecare zi este martora creșterii nebuniei, crimei și a sinuciderii. În toate veacurile, Satana a căutat să-i țină pe oameni în neștiință cu privire la planurile binefăcătoare ale lui Dumnezeu. Oamenii se mândresc pentru progresul minunat și pentru cultura veacului în care trăim, dar Dumnezeu vede pământul plin de nelegiuire și de violență. Mulți oameni declară că Legea lui Dumnezeu a fost abrogată și nu mai este valabilă și că Biblia nu este autentică, și ca urmare un val de nelegiuire cum n-a mai fost din zilele lui Noe și din vremea Israelului apostat, inundă lumea.
Marele conducător al universului nu poate privi cu satisfacție orașele nelegiuite unde domnesc violența și crima. Sfârșitul răbdării lui Dumnezeu cu aceia care persistă în neascultare se apropie cu repeziciune.
Timpul este aproape când va fi în lume o suferință pe care nici un balsam omenesc nu o va putea vindeca. Dezastre pe mare și pe uscat urmează unul după altul într-o succesiune rapidă. Cât de des auzim de cutremure, de furtuni și de distrugeri prin foc și prin apă, cu pierderi mari de vieți omenești și de averi! În aparență, aceste calamități sunt izbucniri capricioase ale forțelor naturii, cu totul în afara planului lui Dumnezeu, dar ele sunt unele din mijloacele prin care El caută să trezească omenirea să-și dea seama de primejdie.” Matei cap. 24
Solia lui Dumnezeu pentru locuitorii pământului de astăzi este:” de aceea și voi fiți gata căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” Matei cap. 24:44. Stările, care predomină în societate, îndeosebi în orașele mari ale națiunilor, vestesc cu glas de tunet că ceasul judecății lui Dumnezeu a sosit și că sfârșitul tuturor lucrurilor de pe pământ este aproape.
”Căci, iată, Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului și pământul va da sângele pe față și nu va mai acoperi uciderile.” Isaia cap.26:21
Furtuna milei lui Dumnezeu se adună și vor sta în picioare numai aceia care vor răspunde invitațiilor soliilor lui Dumnezeu. Vor fi salvați și ocrotiți ca și cei din Ninive la solia adusă de Iona. Ei vor fi sfințiți prin ascultare de Legile Conducătorului divin. Numai cel neprihănit va fi ascuns cu Hristos în Dumnezeu până când va trece distrugerea peste cei răi.
Glasul inimii noastre să fie acesta:
” Ca Tine altul n-am aflat,
În Tine sufletul îmi scapă;
Nu mă lăsa străin, pribeag,
Cu Tine locul mi-este larg
Și inima mi se adapă.
Îmi ține sufletul curat,
Și-n toiul vânturilor reci,
Nu mă lăsa în voia lor
La Tine caut ajutor,
Și azi și mâine și în veci.”
AMIN
Mai 2013
Olga Bucaciuc
Suceava