Ma sting incet prin vreme, in clipa care trece
Ce foc mai viu aprinde, sau ma gaseste rece.
Si in adancu-mi scrie cu truda vesnicia.
Ma face liber,efemer..sau imi da robia,
Batranului pamant.

Ma sting usor si trec, si in scadente rare
Prin vremuri dragi si clipe, cu straluciri de soare
Dar si-amintiri lasate, ce grele doruri poarta
Eu mi-am croit un drum, o cale-doar o soarta,
Ce-i dincolo de mine.

Ma sting mereu si am, acelasi dor in mine
Ce macina suflarea, nu-i nimeni sa-l aline.
Gandul straniu, calator- spre vesnicii ma-mbie,
Caci promisiunea Lui imi da, un cer, nu asta glie.
Ce-i pleava framantata.

Ma sting aici dar stiu, ca-n mine clipa creste
Eterna primavara, ce-n veci nu se sfarseste.
E mostenirea mea, de Isus castigata,
Prin jertfa ascultarii,o vesnica rasplata-
Mostenitor cu El...

Ma sting precum faclia- arzand de freamat plin.
Caci luminand se stinge..incet, dar mai senin!
Ramana amintirea,ce pentru toti sa fie,
Si-acum si-ndepartare, o vie marturie
De dulce sacrificiu...

Amin!

14 mai 2012