Un nufăr muribund
Autor: Toma Coca
Album: Iubire infinită
Categorie: Zidire spirituala
Un nufăr muribund
Un nufăr muribund
Pe oceanul învolburat,
Plutind pe val plângând,
Singur, înspăimântat...
O mandolină cântă,
În undă, melodia tristă...
Gândul hoinar se sparge,
De malul plin de alge.
Din ochi curg lacrimi,
Ploi de suspine, dureri;
Jelește un oboi în val,
Privind amarul din pocal,
Lemnul crucii, de patimi învins,
Coroana de spini; În coastă străpuns;
Plâng bobițele de rouă pe nufăr,
De temeri și suferințe ninși,
Spini pe cale fără număr...
Ofilite petale de trandafir...
Mă doare depărtarea; rătăciri... himere,
Jugul ce mă leagă, cu frânghii nevinovate,
Mă învăluie teama-n așteptare...
Sufletul meu trist, ecou în strigare:
Cer ploaie târzie, stropi de primăvară,
Înviorarea sufletului în prag de seară;
Departe sunt, în pragul însingurării,
Nufăr în genunchi, în amurgul serii...
Mă umilesc la vamă, îndurare cerșesc,
Ochii fără clipiri, cerul privesc,
Iubirea Divină, ca s-o zărească,
Nufăr trist plutind pe val de apă,
Așteptând a salvării barcă -
Trimisă de sfânta providență,
Să liniștească valurile grele,
Să lase lumina cerească,
Nufărul spre țărm să îl poarte.
Un mănunchi de vise, în gând înmuguresc.
În rugă, pe zorii dimineții plutesc.
Satan mă pândește, zămislind înfrângeri,
Lovindu-mă zilnic, zdrobind ale mele visuri.
- Isus! Aprinde candela speranței în mine,
Biruință dă-mi, ţine-mă lângă Tine!
Când zorii se ivesc în a dimineții ceață,
Inima cântă-o melodie cu lacrimi dantelată,
Și uit de noaptea cu frământări, de gânduri;
Lovesc cu dorul în poarta cerului.
Un albatros lovit, cu aripa frântă,
Ascultă depărtarea; Inima mea Îți cântă,
Iubitul meu Isus, mă bucur nespus,
Am urcat culmea durerii, și Te-am cunoscut;
Iubirea Ta cerească, alin mi-a dăruit,
Și o nădejde de mântuire, fără sfârșit.
Florile bucuriei, să înflorească în mine,
Pe al sufletului câmp, frumoasă glie!
În dimineți culeg roua zorilor senini,
Polenul dulce din albii crini,
Binecuvântările trimise din cerul divin,
Și chemarea blândă: la Tine să vin,
Nufăr muribund... Redă-i Isuse viață,
Din unda valului, lumina să iasă,
Din cerul senin, brațul Tău, să coboare,
Prinde în ale Tale mâini , nufărul din mare,
Îmbracă-l Isus, în haina de mireasă!
A ieșit din mare, cu petala albă...
În anotimpul greu, Te-am așteptat supusă.
Petalele roadelor au rămas neatinse,
Pentru-că în inimă, candela iubiiri mele,
A ars Isuse, chiar și în vremuri grele...
Nufăr plutind pe al lumii val,
Cu petalele albe, plutind spre mal,
Spre țărmul izbăvirii, uitând pe veci,
De acest pământ plin de dureri.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/109368/un-nufar-muribund