A luminat, odată-o Stea

A luminat, odată-o Stea
În întunericul cel mare,
Şi ea pământul cuprindea
Cu bezna sa-nfiorătoare
În a păcatului legiferare.

Vorbiseră demult profeţii
Despre venirea lui Mesia,
C-o-mpraştia negura ceţii...
Steaua a-mplinit profeţia
Ca să re-aducă veşnicia.

Când la ai Săi, El a venit
În dragostea Sa iubitoare,
Ei la Calvar, L-au răstignit
În ura lor nrspus de mare
Neştiind forţa-I Creatoare.

Nu L-au vrut ca Împărat,
Si nici c-al lor Mântuitor,
Şi pe Cezar l-au acceptat
Pentru a le fi Conducător
'N-ajunul cruntului omor.

Dar celor, ce L-au primit
Le-a dat dreptul de a fi
Copii de-ai Tatălui iubit,
Când El pe nori va reveni
Ca Rege spre a împărăţi.

Credinţa-n Jertfa ispăşirii
Ce străluceşte din Calvar,
A pus nădejdea mântuirii
În prea sublimul dulce har,
Ce-a rupt al morţii stăvilar.

Flavius Laurian Duverna
11 mai 2013