Draga Pelinisor,
Iti scriu eu, batranul tau unchi Zgandarila, chiar daca tu nu te-ai mai deranjat sa imi scrii decat foarte rar si atunci cand erai in situatii aproape imposibile, iar eu trebuia sa vin cu solutii... Sigur recunostiinta nu ne sta in caracter si deci nu voi fi eu primul drac sa o pretind, dar un "multumesc", din cand in cand ar arata ca am fost de ajutor...
Poate nu te-ai mai deranjat sa scrii crezand ca lumea aceasta post-moderna, cum o numesc oamenii sperand sa fie altfel decat cei de acum 1000 de ani de exemplu, ba chiar fata de bunicii lor, nu mai poate fi inteleasa de o ființa care iti pare depasita...Dar sa stii nepoate, ca acel om intelept pe care am reusit sa-l castigam la finalul vietii pentru noi, Solomon, nu a gresit cu nimic cand a spus ca nu e nimic nou sub soare, ca tot ce poate fi altfel ar fi ceea ce tehnica a reusit sa imbunatateasca confortul uman, si asta nu a fost intotdeauna bun pentru umanitate, dar este atat de util pentru noi. Pasiunea unora de a creea lucruri folositoare este depasita cu mult de ceea ce unii vor sa le transforme in obiecte ale profitului, excluzandu-le multora necesitatea si creand o falsa cerere. Dorinta unora pentru un lucru bun, s-a transformat in dorinta altora pentru un lucru inutil, dar care i-a adus omenirii atata durere, iar suferinta lor a fost pentru noi o betie a simturilor, a puterii, a unei intense placeri a lumii de aici de jos... Nu poti, draga Pelinisor sa o intelegi, daca nu ai experintat acest foc al umplerii si golirii pe care doar noi si acei oameni puternici si decazuti ce stapaneau regate si imparatii in numele carora au murit prosteste semeniilor, au experimentat-o... Puterea, ah ce betie! Ce intinaciune, ce placere intunecata!...Dorinta de a poseda in mod total si etern orice exista...Eh! Pana la urma care dintre noi sau oameni nu dorim sa avem totul si sa nu mai dam nimic?
Tocmai despre dorinta iti voi vorbi azi. Dorinta sa-i zicem altfel, modificata, pervertita, a fost acel dar pe care noi cei din Imparatia tenebrelor l-am facut omului. Iar dupa momentul caderii lui Adam, am intretinut aceasta forta sau mai bine zis aceasta foame si sete, Caci adevarul este ca nu noi am creat dorinta, dar noi am transformat-o in ceva ce regele nostru intunecat sa poata poseda toata omenirea in maretul sau lant al poftelor.
I-am sugerat omului ca singura cale spre fericire este aceea in care poseda mult. Cu cat mai mult cu atata devenea mai fericit si implinit. I-am creat seturi de valori care sa-l obligam sa actioneze dupa ele...De cate ori nu m-am distrat grozav cu Ghiortaila atunci cand la acele manifestari ale prostiei omeneste totale- casele de licitatii, locuri de perversiune a valorii, despre care prea putini oameni morali s-au gandit vreodata sa se revolte asa cum au facut-o impotriva existentei bordelurilor, de exemplu (una din acele arme secrete ale Tatalui umbrelor) - unii au licitat ades chiar sute de mii de lire pentru tot felul de obiecte care au apartinut unor artisti, generali, regii, sau dimpotriva amantelor acestora: batiste, piepteni, perii de haine, palarii, ciorapii, pantofii etc unele care nu au apartinut niciodata decat ilustrilor lor servitori sau poate nici lor, dar ce mai conta...In timp ce porunca Vrajmasului nostru ca sa le arate iubire fata de aproape era calcata in picioare si mii de Lazari se prapadeau de foame la portile palatelor lor. Bani pentru gunoaie, in timp ce cu cateva lire ar fi putut hranit o saptamana un sarman, li se parea mereu o suma prea mare pentru acesti zdrentarosi... Intotdeauna insa am fost bucuros ca am gasit acest soi interesant de mandrie de amagire prosteasca cum ca daca ai batista lui Elvis printre comorile tale pamantesti devii celebru si ceva din ceea ce a fost Elvis, din grandoarea lui se transfera catre tine ca om...Ha, ha, ha! Nu ma pot abtine nici acum sa nu rad cum omul isi vede maretia intr-o carpa de sters nasul. Ba chiar nici cu aia care dadeau 50 de milioane de dolari pe un tablou de Picasso nu am fost rusinat deloc...
Nu te intrebi de ce oameni vor sa posede fara sa ajunga la o reala stapanire? Vrajmasul, Cel care s-a sacrificat pe Cruce pentru ei, (of, dureros moment pentru Imparatia noastra!) le-a spus sa isi faca comori in Ceruri. Pentru cei mai multi suna a un soi de alegere: daca vrei iti faci sus, daca nu vrei, iti faci jos! Noi am stiut sa intretinem dorinta lor de a avea aici jos, acum si nu pentru un ipotetic maine, cu ziceri pe care ei le considera foarte intelepte: Ce-i in mana nu-i minciuna, Pana la Dumnezeu te mananca sfintii, Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard! Le am aratat ca momentul , clipa, este singurul lucru esential in viata, iar daca acum si aici pierzi prilejul nu vei mai gasi poate o alta sansa, iar despre Cer s-ar putea sa fie, ba chiar sigur este, un dulce basm.
Vrajmasul insa le-a vorbit de aceea realitate pe care noi am trait candva cand nu eram spiritele tenebrelor: acele comori ceresti devin efectiv una cu ei dupa ce ascultand de El oamenii vor pasii dincolo. Ei vor intra in Odihna Stapanului lor care nu inseamna, asa cum nu odata le-am sugerat, drept o trandaveala insipida cu ingerasi pufosi cantand plictisiti la harpe si nori albiciosi si lesinati ce se misca fara noima incoace si incolo, ci o stare in care ei sunt, devin realmente, Odihna Vrajmasului. O contopire dintre o Stare de Fericire si Pace a Vrajmasului si ei.... E foarte greu sa iti descriu acest sentiment si acest proces, pentru ca mama ta te-a nascut dupa ce am parasit aceea lume spirituala, dar iti spun ca tot ce Vrajmasul le-a spus sunt reale, iar toate acelea: nume, mostenire, Odihna Stapanului, cununi, comori, nu sunt doar lucruri ale lor, puse undeva intr-un sipet, ci devin una cu ei. Nu e ca aici unde doar poti atinge, gusta, mirosi, dar in final ele raman tot ele insele si omul el insusi fara o contopire reala... Poti atinge diamantul pe care stiu ca il ai la deget in aceea montura superba de platina, de milioane de ori, tot de atatea ori tu ramai drac cu acele degete negre si murdare, iar diamantul ramane de tot atatea milioane de ori diamant, fara ca ceva dintre voi sa devina parte din celalalt...E altfel de stapanire, daca se poate spune ca este o reala stapanire. Aici, da-mi voie sa iti spun nepoate, cu un cuvant atat de la moda, e o stapanire virtuala, la fel ca in soiurile ale de jocuri video si lumiile acelea create din miliarde de biti(vezi nepoate, ca stiu si ei cate ceva despre noile inventii post-moderne ale omului- doar si noi avem o destul de mare contributie in transformarea lor in obiecte care pot ajuta la consolidarea Imparatiei minciunii) pe care generatiile mai tinere le experimenteaza si uita de cuvintele Vrajmasului nostru, uita sa se mai inchine, uita sa mai citeasca si sa asculte acele muzici ce acum cateva sute de ani ridicau regi in picioare cand le auzeau (ce bine ca am reusit sa schimbam atatea!). Acum totul e virtual, cu toate ca dorinta si posesiunea a fost dintotdeauna virtuala, iar noi si chiar Vrajmasul le numeam dintotdeauna amagire. Bogatul acela nebun caruia i-a rodit tarina, iti aduci aminte, ca erai si tu acolo chiar daca erai un copilandru, a avut atata bogatie pana seara cand a murit...Ha, ha, ha! A fost fericit o dupa-masa intreaga, pregatindu-si sufletul sa manance mai multe paini si sa bea mai mult vin. Chiar ultimul idiot dintre dracii, stie ca sufletul se hraneste cu Cuvantul Vrajmasului, nu cu paine si bea Apa Sa vie, nu vinuri. Dar vezi tu, bogatul era la fel de "bogat" ca aia din jocurile tinerilor. Virtual! Cat mai virtual! Game Over!
Dar Pelinisor, nici nu conteaza daca esti bogat sase ore sau sase decenii. Dorinta lor este sa acapareze cat mai mult, fara sa se gandeasca daca nu cumva este cineva dincolo de aceasta sete masiva dupa bani sau bogatii. Daca ratiunea lor, chiar asa umbrita de Cadere, ar sta sa analizeze cu sinceritate si smerenie (asta e cel mai greu pentru ei!) de ce simt acesta arsura in inimile lor poate ar intrezarii ceva din activitatea noastra. Noi le aratam ca asa e natural, asa trebuie sa se intample, daca vor sa fie apreciati de alti oameni, daca vor sa gaseasca adevarata onoare si splendoare. Sa iti spun un secret: cel mai rau lucru pentru om nu e sa i se indeplineasca dorintele, ci ele sa i se indeplineasca si sa constate ca sufletul lui ramane la fel de gol sau poate chiar sa creasca acel gol, care, cum a zis un fiu al Vrajmasului, are forma lui Dumnezeu si orice ai pune altceva nu se potriveste...Atunci goana dupa altele si altele devine tot mai intensa, pana cand trec absurd din lumea asta sau pana cand inteleg inutilitatea lor, dar nu inteleg ca reala posesiune este a darui, nu a cere sau a lua. Atunci intervine depresia, o furie fata de viata lor stupida..Atatia bogati s-au sinucis pentru ca au realizat inutilitatea unei căi pe care umblau si care nu ducea nicaieri. Pentru noi este excelent chiar si asa. Dar Vrajmasul le-a spus: Dati si vi se va da! Imparatia Lui este asezata pe alte principii. El vrea ca dand omul să primească, in timp ce dorinta de a avea fara a da este desertaciune. Nu stiu daca intelegi Pelinisor, dar eu fiind odata un inger al Vrajmasului, imi aduc aminte, cu greu ce este drept, despre aceste lucruri si pe care le folosesc ca sa ii aduc Lui cat mai multe prejudicii spre gloria Tatalui nostru intunecat si mincinos. Ori este atat de important sa folosim minciuna si mandria ca sa ii tinem departe pe oameni de Adevar. Le spunem ca nimeni El nu are solutii, ca Vrajmasul a spus cateva chestii dragute pe care nici macar ucenicii nu le-au putut trai si oricum sunt vechi si 2000 de ani a asezat suficient praf pe ele pentru a deveni obiect de studiu doar pentru arheologi si lunatici ce viseaza la tot soiul de salvari spirituale. Caci nu este asa, in acest secol al informatiei instantanee, al virtualului, numai un nebun mai poate visa la mantuire!
Ma apropii de final, tanarul meu nepot, dar nu am sa inchei fara sa iti raspund la o intrebare pe care cred ca ti-ai pus-o: Cum ar putea un om sa rupa acest lant in care dorintele il duc atat de departe si ii sfarama viata? Ar fi simplu: smerenia! Aceasta plaga care a intors din drumul catre noi spre Cer milioane de oameni. Sigur, cu ea a inceput, fiind esentiala in viata oamenilor pe care i-am pierdut. Apoi a continuat cu sinceritatea ca viata fara Vrajmas este moarta, urata, ticaloasa, de la inceput. Smerenia l-ar putea face si pe cel sarac si pe cel bogat sa inteleaga ca nu dorinta pentru sine ii poate ajuta, ci dorinta de a implini Cuvintele Vrajmasului, care nu sunt proverbe si ziceri de incantat auzul, ci uneltele unei constructii interioare, dar si exterioare a unei alte Imparatii, decat cea care am faurit-o noi aici, pe care de doua mii de ani o construieste si pe care noi, dracii avem datoria sa o oprim. Tatal nostru intunecat are o vorba utila noua, despre Vrajmas: Daca nu pot sa Îi opresc biruinta, atunci i-o voi intarzia! Asta trebuie sa facem noi si sper ca sa te mobilizezi mai ales acum cand ceva pare ca se va petrece, toti o simtim, sa intarziem acea Imparatie a Vrajmasului!