Cea mai apropiată persoană cu deficienţă,de lîngă mine ,este şi cea mai apropiată de sufletul meu ,fiind vorba de copilul meu ,Paul,care la vîrsta de 3 ani a fost diagnosticat cu „pseudonevrită hipermetropică,o deficienţă de vedere destul de gravă.Prima mea reacţie vis-a-vis de această deficienţă a fost stupoarea. M-am întrebat cum,de unde şi mai ales de ce copilului meu. Probabil a fost şi este o lecţie pentru mine, să înţeleg mai bine persoanele cu deficienţe, şi să mă apropii mai mult de ele .Totuşi am o speranţă ;hipermetropia cedează în timp(nu de tot, am fost avertizată de medicul curant,e bine că nu înaintează,dar va fi veşnic purtător de ochelari,m-a încurajat doctorul -dacă aceasta poate fi o încurajare.)
Ce am observat însa la acest copil este faptul că, avînd o deficienţă- Dumnezeu care le potriveşte pe toate –a pus în el un talent muzical deosebit şi consider că-i compenseată din plin lipsa acuităţii vizuale ,şi tocmai acolo unde se cere ochi de pisică, adica să fii în stare să citeşti două portative deodată cu sute de note dintr-o partitură ,el o face cu o uşurinţă debordantă.Îşi învaţă totusi partitura pe de rost ,probabil ca să evite efortul vizual si contactul cu partitura prea mult timp,şi cînt la pian de te impresionează uneori pînă la lacrimi.
Probabil ve-ţi spune ca mă laud si că spun asta pentru că vreau să cred că al meu e cel mai bun .Da ,eu cred asta ,dar mă bucur că şi alţii cred la fel ,şi dovadă stau diplomele şi medaliile obţinute in urma cîtorva concursuri naţionale şi euroregionale.
Atunci vin să întăresc ceea ce spunea Socrate-„In fiecare om sălăsluieşte un soare, totul e să-l lăsăm să strălucească".Iar acele persoane cu o deficienţă mai mult sau mai puţin gravă au un plus compensatoriu deficienţei lor.
Dar haideţi să le acordam o sansă acestor copii şi să descoperim din timp aceste deficienţe.La unele persoane deficienţele sînt vizibile dar la altele deficienţele se descoperă mai greu şi cred că diagnosticarea precoce a deficienţei poate ajuta foarte mult la reabilitatea persoanei din punct de vedere social.În caz contrar, de exemplu elevii hipoacuzici sau cei cu deficit de vedere pot fi înţeleşi greşit cu debilitate sau întîrziere mintală ceea ce îi pot descuraja şi să-i facă să-şi piardă interesul pentru munca şcolară.
Deficienţele de vedere pot determina o anumită rămînere în urmă,mai ales în clasele mai mici în care procesul de învăţamînt se sprijină în mare măsură pe percepţia vizuală a materialului intuitiv.
De aceea (în cazul în care părinţii nu au descoperit defectul) învăţătorul care are posibilitatea de a observa un timp mai îndelungat şi în condiţii mai variate, greutăţile pe care le întîmpină unii elevi, trebuie să i-a legătura cu părinţii, să recomande un consult de specialitate.
Dar rolul învăţătorului care a avut abilitate de a descoperii deficienţa este aceea de a cauta acea calitate ascunsă care compenseată deficitul. Si aici daţi-mi voie s-o citez pe Madame de Stael care spunea „Calităţile sufleteşti, cînd sînt adevărate, au întotdeauna nevoie de a fi ghicite".