Eclesiastul -Totul despre deşertăciune
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Totul despre deşertăciune
(Ecles. Cap. 2)
În veselie să trăiască
Solomon, inimii îi spune
Şi fericirea să-şi găsească
Dar, totul e deşertăciune
Şi Solomon a hotărât
Cu înțelepciune să conducă
A băut vin, s-a înveselit
La bun sfârşit, totul să ducă
Multe vii, regele a sădit
Grădini cu pomi, care rodesc
Şi case mări a construit
Iazuri cu apă, ce stropesc
Mulţi robi şi roabe a avut
Pe întinse vai, turme de oi
Copii de casă a crescut
Şi a avut, cirezi de boi
Aur şi argint destul avea
S-a desfătat, cum a dorit
Femei destule, cât voia
Cântăreţi, ce l-au veselit
Şi a ajuns chiar cel mai mare
Înţelepciune multă avea
Şi tot ce a dorit sub soare
Le-a făcut după pofta, să
El inima nu şi-a oprit
Chiar de la nici o veselie
Asta a fost partea ce-a găsit
Cu trudă lui, să se mângâie
Apoi, toate îi par că sunt
Prostie şi deşertăciune
Sunt toate goană după vânt
Doar nebunie, el îşi spune
Înţelepciunea-i folosită
Aşa, precum lumină este
Iar nebunia e zidită
Şi noaptea, ea o prevesteşte
Dar şi înțeleptul şi nebunul
Aceiaşi soartă vor avea
De moarte, nu scapă niciunul
Deşertăciune-i, şi asta
Şi viaţa îi pară urâtă
Până şi munca îl scârbeşte
Ca să trăiască nu merită
Dacă tot moartea-i, asuprește
Iar cel care îl va urma
De munca lui se foloseşte
Căci nu a trudit pentru ea
Şi asta, deşertăciune este
Oricât omul s-a străduit
Când pleacă, aici, tot rămâne
Totul e goană după vânt
Şi totul, e deşertăciune
Truda lui de necaz e plină
Şi zilele-i sunt doar durere
Iar noaptea n-ar avea odihnă
Inima lui, linişte cere
Nu este altă fericire
Decât, ca să se împlinească
Să-şi îngrijească a lui trăire
Hrană şi vin ca să poftească
Şi binecuvântarea vine
Numai, din mâna Domnului
Că fără Domnul nu e bine
Se vede în toate, slava Lui
Căci fără El, nu-i bucurie
Slavă şi înțelepciune aduce
Iar acel care bine ştie
Viaţa prin Lege îşi conduce
Pe acela, Domnul îl iubeşte
De grijă îi poartă şi ferit
Iar cel care nu se smereşte
Ca să adune-i, osândit
Să strângă mult şi să adune
Şi să se zbată, să muncească
Când moare, la altul rămâne
Pe toate să le folosească.
va urma
Câmpia Turzii, 23 mai 2013
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/109672/eclesiastul-totul-despre-desertaciune