Ce minunată e grădina
Și Doamne-n ea cîtă culoare!
Nu poți să crezi că ea, țărîna,
Ne-aduce-atîta încîntare.
Deunăzi, cînd am trecut,
Magnolia de floare plină
era, dar azi "s-a petrecut".
Frunza-i ieșită la lumină.
Dar încă-n gînd păstrez parfumul,
Ce cu nimic nu-i confundat,
Spre ceruri, el, suind ca fumul,
Din ramuri, flori l-au înălțat.
O, Doamne, cît sunt de grăbite,
Aceste flori s-alunge iarna,
Dar cît de tare-mpodobite.
De unde le dai, oare hrana?
Vezi, florile de azalee?
Arbuștii și-i încoronează,
Cu frumuseți vii pe alee,
Bobocii par că explodează.
N-am cunoscut diversitatea
Culorii dintr-a lor petale.
Crîmpeie doar din plinătatea,
Ce-o dăruiești naturii Tale.
Și mai departe poți s-alegi
Camelii ce-ți taie suflarea.
Te ispitesc să le culegi
Dar nu poți să decizi ... culoarea.
E gingășie-n ele multă,
Doar vîntul, care le mîngîie,
Ușor le-apleacă, parc-ascultă
Discreta lor ... aromă vie.
Și mai departe, ce-mi văd ochii?
A înflorit iar liliacul?
Și florile-i par mîndre rochii,
Mărunt brodate. Nu cu acul!
Petală cu petală mică,
Asemeni una cu cealaltă,
Se-nghesuie pe rămurică,
Să facă poala mai bogată.
O, Doamne, cîtă măiestrie,
Ce gingășie, ce culoare!
Ai făurit prin armonie
Cu fin parfum, l-această floare!
Și uite, vezi în colț lămîiul,
Cu frunze, flori și multă ... roadă?
El sigur s-a trezit întîiul,
De-a reușit așa corvoadă.
Sub flori și frunză răsfirată,
I-atîrnă galben glob de fruct.
M-opresc și iar privesc mirată:
Flori, frunze, fructe? Nu pun punct
Și mă gîndesc, cum că... se poate,
Nu a fost cine să-l culeagă,
Că tare-s galbene și coapte,
Și-aveau de unde să aleagă.
Și mai departe, vezi bujorii?
Albi, roși, roz. Vai ce splendoare!
La sfat stau pînă crapă zorii,
Să-și etaleze-a lor culoare.
Din ghemul lor plin de aromă,
Ar vrea să țeasă rînd pe rînd,
Un strai albinii dar n-au formă
Nu poți s-oprești prin flori zburînd.
Laleaua nu-și mai ține falnic cupa,
Mai ieri, atît de dreaptă către soare.
Mi-e teamă că din nou a sosit clipa,
Cînd se va frînge. Oare nu o doare?
Se va retrage-n bulbul ei de ceapă,
În codul tainic înfrățit cu rouă
Va țese iar culori cît să încapă,
Cînd, Doamne-o vei trezi la viață nouă.
Și dincolo de toate, trandafirii.
Cu lujeri mari păziți de zeci de ace.
Cînd i-ai creat i-ai hărăzit privirii
Și-ai hotărît, natura s-o îmbrace.
În haina lor, ce catifeaua-ntrece,
Cu care se-mbrăcară-ai lumii regi
Mireasm-ai dăruit. Păcat că trece!
Misterul frumuseții doar Tu îl înțelegi.
Pe toate le-ai creat la-l Tău cuvînt
Și-ai pus în ele parfum și culoare.
Le-ai dăruit omului pe pămînt,
Crîmpei de bucurii în viața-i trecătoare.
Pe mine, Tu mă iartă că nu pot
Să zugrăvesc cuvinte mai alese
În taină mă ajută la-l meu rod
Să țes culori de Tine înțelese.
Blîndețe, milă, bunătate, pace,
Credință ce să-mi fie căpătîi.
Aceste toate pot să mă îmbrace
De Ție îți slujesc cu dragostea dintîi!