Credința-i cheia mîntuirii,
Te roagă să deschizi cu ea,
Zăgazul viu al nemuririi,
Ca bucurii să poți avea.

Credința-i cheia împlinirii,
Cu care omul credincios,
Încătușează voia firii,
Pășind pe calea lui Cristos.

Credința-i cheia-nțelepciunii
Și dac-o ai, ți-e de folos.
Cu ea, deschizi al rugăciunii
Cerescul har, de la Cristos.

Credința-i cheia încercării,
Cînd valuri grele se abat.
Deschide lacătul răbdării
Și-ți dă puteri, cînd ele bat.

Credința pune frîu la gură,
Nu lasă vorba rea să iasă.
Seamănă dragoste, nu ură,
Cultivă o comportare aleasă.

Credința luptă cu mînia,
N-o lasă să-ți cuprindă viața.
Ți-aduce-n rugă bucuria,
Însenindu-ți iarăși fața.

Credința-i cheia păcii sfinte,
Ce-n suflet pururi o primești,
De știi cuvinte potrivite
Și înțelepte, să rostești.

Credința-i și cheia iubirii
Și cine de ea parte are,
Va sta la masa nemuririi
Și va vedea a ei splendoare.

Credința-i cheia ce deschide
Al bunătății, blînd izvor
Și tot ea-i cea care decide,
Că-i de viață dătător.

Credința e virtute sfîntă.
N-o dobîndești fără dreptate.
E cheia ce deschide ceruri
Și îți conferă libertate.

Credința-i dragostea ce dăinuiește
Din veșnicii în veșnicii.
Isus e cel ce te iubește,
Și vrea copilul Lui să fii.

Credința, dă-ne-o Doamne Sfinte,
Să o-mpletim mereu cu fapta,
Că altfel moartă-i, Scump Părinte,
Și nu vom mai primi răsplata.