Departe sunt de ce ai vrea să fiu,
Mă doare neputința și nu știu,
De ce mă ierți, când zilnic ești răpus?
Și mă frământ și lăcrimez nespus,

În încercări, las gândul pe deplin,
Să zboare, să mă umple de pelin,
Când aș putea s-ascult al Tău cuvânt
Și să mă las condus de Duhul Sfânt,

Abia atunci când simt că nu mai pot,
Îmi amintesc de-Avram, de Iov și Lot
Și-mi spun: "Netrebnicul de mine,
Cât mai pășesc prin valea de suspine?"

Căci Tatăl Sfânt nu doar odată-a spus:
"Pentru voi toți Isus a fost răpus,
Sunteți legați de glie, de pământ,
De-aceea v-am trimis Eu Duhul Sfânt,

Să cerceteze inima de piatră,
Creația Mea să fie modelată,
Să înțelegi că despărțit de cer,
Ești pasager în timpul efemer,

Că doar prin har poți să fii vindecat,
De traiul fad, de vină și păcat,
De-aceea-i planul Meu desăvârșit,
Ca tu să crezi și să fii izbăvit!"

O, Doamne, iartă îndoiala care,
Prin neveghere și-a făcut cărare,
În duhul meu, ce astăzi se proșterne
Și-n cânt duios, cuvintele-și așterne,

Pe-un colț de cer, albastru pergament,
Mă iscălesc, iar stihul meu prezent,
Amprentă peste timp doresc să fie,
Căci am un Domn, aici și-n veșnicie!

28/05/13, Barcelona- Lucica Boltasu