Tată iartă-i căci nu știu ce fac

De pe crucea înălțată, pe Golgota-n ceas solemn,
Domnul vieții jos privește, un tablou murdar nedemn.
Ei ,soldații, joacă-n zaruri, chiar scriptura împlinind,
O cămașă sfârtecată de un bici roman plesnind...

Dar cu toată suferința ce o poartă n-al său trup,
De pe cruce cad cuvinte, ce valul de ură rup :
Tată, iartă-i căci nu știu, ce fac ei ,la al tău fiu...
Și păcatul lor nu-l țiu, Dumnezeul meu cel Viu!

Sub potopul de insulte, ce-l atacă și-l lovesc,
Prințul cerului arată, caracter Dumnezeesc !
Se uită din nou pe sine și gândește... la călăi,
Arătând spre ei doar milă și iertare ,Har ...puhoi !

Să nu știm măcar acuma, de noi răstignim pe Hrist ?
Implorînd mereu uitarea, chiar uzând un chip mai trist...
Și întindem mult răbdarea, cerului pân la extrem...
Îngerii ce stau de veghe, ne privesc și-n taină gem !

Vorbele de sus o dată s-au rostit și pentru mine,
Domnul mă iubește tare, mă dorește pentru sine.
N-am să-i răsplătesc iubirea, cu trădare prin păcat,
Și îl rog cu umilință să mă țină, pur,curat !