Mai intai noi,

Il rastignim cu fiecare gand, fapta sau cuvant nepotrivit, si cu fiecare lacrima plansa de EL pentru pacatul nostru, ne indepartam de Adevar si de protectia Lui. Ne inficosam apoi  ca nu mai avem timp sa reparam ceva.

Astfel de cuvinte s-ar putea sa le simti apasatoare.   Ne  ingrijoram.

Etapele vietii in care nu suntem foarte mandri de noi  sunt momentele  in care incepem sa ne cunoastem cine suntem cu adevarat. Ce putem de fapt. Sau ce putem si-n fapte, caci in ganduri si cuvinte apasarea e masurata in pacat si... direct proportionala cu nepasarea.

Aceste momente in care incepi sa te vezi mai putin decat esti, scriu in "agenda" o sarcina care-si revendica incet  locul din varful prioritatilor de zi cu zi... Proiectul cel mai dur de altfel. Desavarsirea in fata pacii sufletesti. Sa fii curat. Sa ai constiinta impacata. Sa rezolvi refulari si frustrari puse in tine de timp in care ai slavit necunoasterea si ignoranta. Sa fii mai bun si sa o faci neconditionat.

Cum?   Avem exemple de iubire, toleranta si neprihanire: EL.     Apoi creatia Lui suprema: oamenii.

Sunt oameni care merg contra vantului de o viata intreaga. Renunta la orgoliu si cu un nod in gat isi indreapta catargul  contra fericirii stiute... spre fericirea nestiuta.

Sunt oameni care au ochi profunzi si nemaivazuti ca oceanele adanci si nu trebuie sa vorbeasca ca sa inveti de la ei.

Sunt oameni care dau piele, carne si chiar inima, ca apoi sa se regasesca culegand  picaturi de soare.
Sunt oameni care-ti fac sufletul  sa danseze in liniste, pe o plaja la apus de soare.

Ne surprindem cum luptam contra propriilor instincte.

Plimbam durerea cu picioarele goale si infruntam valuri care cu fiecare furtuna devin mai amenintatoare.

Un instant... si te razgandesti. E greu. E contra ta. Tu vs tu.

Oamenii lupta. Tu cum lupti?

Ascultam predici sau citim Cuvantul... si cand inchidem ochii... . lacrimile devin mai sarate.

Suntem lacomi. Nu ne oprim in fata Nimicului... pentru ca ambitia ne trimite sa gasim capatul acelui fir si ne surpindem singuri si infricosati la granita cu nebunia.

Fiecare dintre noi e un pumn de pamant in stare sa faca sa infloreasca samanta de Dumnezeu. Descoperim tarziu ca in afara regulilor stiute si proclamate, ar fi de ajuns sa respectam doar 3:

 Sa facem oamenilor tot ceea ce ne-ar placea sa ni se faca.

 Sa vorbim oamenilor asa cum noua ne-ar placea sa ni se vorbeasca.

Sa gandim despre oameni asa cum ne-ar placea sa se gandeasca despre noi…

Cu bunavointa, cu toleranta, cu compasiune, cu intelegere, cu calm, cu cuvinte alese, cu daruire si mai ales cu credinta ca Dumnezeu te ajuta sa faci, sa spui, si sa gandesti ceea ce trebuie. Tu…trebuie doar sa vrei.

De ce nu vrem? ?