Iubirea e o taină ce o-nțelegi, doar dacă,
Fiorul ei te prinde și-ncepe să te stoarcă,
Îți ia toată puterea, sau o-nmulțește-o mie,
Ca boabele-n ciorchine, ca strugurele-n vie,

Când clipa hotărăște pe ce drum să pornești,
Dulceața ei o toarnă-n potirele cerești
Și sorbi tăcut licoarea, de simț îmbătătoare,
Te lași purtat de valuri, de ape curgătoare,

Iar norii, baldachine, mătăsuri diafane,
Te-nalță, lepezi zgura și stările profane
Și-n mistică tangență, percepi minunea vieții,
În contopirea nopții, cu zorii dimineții,

Cuprins e necuprinsul! Într-un cuvânt: "Iubire",
Ce-nseamnă sacrificiu, devotament, jertfire,
Silabele rostite în lăcrimări stelare,
Înmugurește vrejul, născut în renunțare,

Iubirea e o taină, o floare scumpă, rară,
E-o treaptă ce te urcă pe-a veșniciei scară,
Mireasma ei difuză, trăirea-mbogățește
În sensul clar, profetic, un "el și-o ea" sfințește,

Și ce unește Tatăl, omul să nu despartă,
Ecliptica uniune, o haină albă poartă,
Iubirea este glasul tăcut al armoniei,
Căzut cândva din cupa de har a veșniciei,

Învață dar din toate, din tot ce te-nconjoară,
Să prețuiești fiorul simțit întâia oară,
Chiar dacă anotimpuri cern frunze veștejite,
Trăirile frumoase, sunt roade pârguite,

Să ne-amintim de-a pururi de dragostea supremă,
Exemplu de iubire în absolut, emblemă,
Pe catafalcul firii doresc să scrie-așa,
Te-am cunoscut Iubire, ești însăși viața mea!

30/05/13, Barcelona- Lucica Boltasu