Averea şi cinstea sunt deşertăciuni
(Ecles. Cap. 6,7)


Iar Solomon iarăşi vorbeşte
De răul, ce-a văzut sub soare
Cel care-n bogaţii trăieşte
Dar lui, nu-i sunt folositoare

De ele bucurie n-are
N-apucă, să le folosească
Când un străin este mai tare
Şi vine în ele, să trăiască

Şi asta-i o deşertăciune
Un rău, cum nu s-a mai văzut
Acelaşi care truda-şi pune
Să nu le folosească mult

Acela ce aprig munceşte
Dar de avere n-are parte
El, că o stârpitură este
Nedreptăţit, este în toate

Este mai rău că stârpitura
Ce soarele, nu a văzut
Nicicând ea nu a fost făptura
Nimic, în lume n-a făcut

Iar dacă omul ce se naşte
Chiar dacă este muncitor
El bucuria, n-o cunoaşte
Chiar de-ar trăi de două ori

Tot nu ar avea bucurie
Şi fericire, n-ar avea
Ar vrea ce a muncit să fie
A lui, în truda lui să stea

Căci şi înţeleptul şi nebunul
Aceiaşi soarta împărtăşesc
De moarte, nu scapă niciunul
Numele-şi pierd, se risipesc

Căci omul, un nimica este
El din ţărână e făcut
Chiar dacă stă şi se gândeşte
Doar un om este, nu mai mult

Şi vorba multă, dacă face
Deşertăciunea o înmulţeşte
Este mai bine dacă tace
Căci ce va fi, el nu cunoaşte

Un nume bun are valoare
Şi untdelemnul îl întrece
Mintea, este neştiutoare
Dar viaţa, oricum se petrece

Mai bună este întristarea
Decât râsul, ce înveseleşte
În inimă, e transformarea
Omul se închină, se smereşte

Inima celor înţelepţi
În casele de jale stau
Dar cei care se cred deştepţi
La veselie, se dedau

Mai bine ca să fi mustrat
De cel, care e înţelept
Decât ca să te fi distrat
Că cel, ce nu-i deloc deştept

Un lucru cu bine sfârşit
Este, mai bun ca la început
Iar omul care e smerit
De Domnul, bine e văzut

Iar visul celor fără minte
Parcă sunt spini ce-au pârâit
Lucru început, făcut cu minte
E bun, de-l duci la bun sfârşit

Să nu fii la mânie iute
Mânia, nebunie este
Înţelepciunea-i o virtute
Şi cel mai mult, ea preţuieşte

Iar Solomon ne sfătuieşte
Căci el a mai descoperit
Când zi de fericire este
Omul, să fie fericit

Dar, dacă vine o altă zi
În care e nenorocire
Omul, atuncea trist va fii
Va cere milă, în smerire

Zilele Domnul le-a întocmit
Omul neștiutor să fie
Ce face El, e hotărât
Apoi nimica nu mai știe

Înţelepciunea dă putere
Cât zece oameni tari, ea face
Ea îţi aduce mângâiere
Înţelepciunea, rabdă, tace

La vorbe rele nu ia seama
Că nici un rău, să nu se-audă
Omul de ascultă are teamă
E înţelept, să se supună

Solomon tot a cercetat
Rostul, lucrărilor să ştie
De nebunie a aflat
De răutate şi prostie

Chiar decât moartea şi mai rea
Este, femeia păcătoasă
E ca un laţ, inima sa
Este vicleană, veninoasă.

va urma

Câmpia Turzii, 26 mai 2013