Clopoței de lăcrimioară
Sună dalbul lor ușor:
„Cui ne lași tu, Primăvară,
Și cu vise, și cu dor?

Timpul rece se petrece
Tot schimbând trai după trai
Noi florarul nostru-l trecem
Și ne pierdem după mai.

Parcă râdem, parcă plângem
În sunarea de opal
Înflorim și-apoi ne stingem
Albi în al verdeții val.

N-avem obiceiuri sacre
Născocind promisiuni,
Suntem ca-nflorite lacrimi
Fericite-n rugăciuni.

Tu te duci, iar noi rămânem
Singurei și în zadar:
Vara nu ne-a vrea în mâine
În surâs de cireșar.

Când la noi te vei întoarce
Căci ne-or da-n uitare toți
Și din aur de drăgaice,
Și din flori de tei în nopți...”

„Ah, drăguțe mititele,
Din atins dumnezeiesc
Sunteți lacrimile mele
C-așa Viața o iubesc.

Lacrimile fericirii
Când mă boteză-n Cuvânt
Dragostea Nemărginirii
Și de cer și de pământ.

Nu vă mângâi cu-o povață
Să nu ascultați tristeți:
Dacă respirați în Viață
Veșnice de-acum sunteți.

În cununa sa de aștri
De-acum Vara varsă plin
Clopoțeii cei albaștri -
Lacrimile de senin!”