Să mă cunoști după Iubire
Autor: Ana Haz
Album: Comori ce curg prin lacrimi 1
Categorie: Diverse
Aș vrea să mă scufund în Iubire,
Dar în inimă mai sunt stăvilare,
Mă lupt să iubesc,Isuse, ca Tine
Și totuși, mă ține o rană ce doare.
Plasturi de timp, răni sângerânde
Le-acoperă,Doamne, eu nu urăsc,
Dar privirea-Ți, adânc mă pătrunde
Și vezi că, de fapt, nu pot să iubesc.
Nu poate fi Cerul Tău, înlăcrimat,
Să-Ți duc acolo răni, în veșnicie,
Vindecă-mă, Doamne, cu adevărat,
Îndură-Te, trimite-mi sfânta Alifie.
Tratament-preventiv, Isuse trimite,
Să nu poată nimic să mă rănească,
Când vin săgeți cu vârfuri otrăvite,
Să ricoșeze, în ungerea cerească.
Căci vreau să port Iubire-adevărată,
Nimic,nimic să nu-I închidă floarea,
Nici biciul furtunii, nici albia secată,
Nici arșiță, nici ger, nici înserarea.
Îmbracă-mă-n sfânta Haină-Iubire
Și tot cu Iubire,umple-mă Doamne,
Să privesc, Isuse, spre Cer,ca Tine,
Niciodată să nu îmi plâng pe rane.
Pe vârf de Munte, cresc strălucitoare
Ca florile de colț,iubiri spre răsplătire,
Când își deschid petalele spre Soare,
Înmiresmează Cerul, nardul din potire.
Lasă-Ți Iubirea să-mi rupă stăvilare,
Când voi ajunge în Țara minunată,
Să mă cuno?ti după Iubirea care
N-a fost învinsă,Doamne, niciodată.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/110016/sa-ma-cunosti-dupa-iubire