Nu știu la ce te gândești când auzi sau rostești numele Isus. Eu mă gândesc doar la bunătate, blândețe și tot ce poate fi bun. Mă gândeam zilele acestea ce mare binecuvântare am să mă fi născut în această vreme de har.
E minunat să am un așa exemplu pe care să pot să-l urmez…ISUS.
Uitându-ne la toată lucrarea pe care a făcut-o Isus pe acest pământ, nu putem vedea decât manifestarea harului față de oameni. În tot ce a făcut Isus a vrut să învețe oamenii să se comporte cu dragoste în toate momentele dificile din viață. Atunci când oamenii au fost vindecați de boli grave și nu i-au spus nici măcar un mulțumesc lui Isus, El le-a arătat dragoste. Când preoții erau invidioși pe El și plănuiau să-L omoare din motivul că avea mai mare popularitate decât ei, Isus îi privea cu dragoste. Cei în mijlocul cărora El a cresut nu I-au acceptat lucrarea şi totuşi El îi iubea.
Isus primea pe toți cei care veneau la El să fie vindecați nu făcea deosebire între ei. El nu îi mustra, nu le spunea ,,vezi din cauză că ai păcătuit ești bolnav.” De multe ori noi când auzim despre cineva că trece printr-o încercare spunem sau gândim ,,din cauză că a păcătuit i se întâmplă asta.”
Isus nu a gândit așa. El a arătat har fiecărei persoane indiferent de starea lui păcătoasă. Din momentul în care Isus a adus harul, legea și-a pierdut din valoare. Legea cerea multe lucruri care pentru oameni erau o povară grea şi nu era ușor să știi toată legea.
Trăim aceste vremuri de har în care Dumnezeu ne-a dat o singură poruncă ,,dragostea.” Acum nu este greu să ții minte o poruncă chiar și cei fără prea multă școală o pot ține minte. Problema acum este să o activezi, să începi să o folosești, este ca și când ai cont la bancă dar nu-i activat niciodată, nu-l folosești, nu ai bani în el, la ce te ajută ? Probabil zici „eu am dragoste” dar niciodată nu o oferi celor care au nevoie de ea. În aceste vremuri oamenii devin pe zi ce trece tot mai reci sufletește, tot mai puțină dragoste arătăm celor din jur. Dacă un om ne greșește, ne spune o vorbă rea, noi îi spunem două înapoi, ne comportăm ca și cu am trăi sub lege. Este ciudat că în lucrurile rele, noi ca şi oameni, nu ne lăsăm datori, imediat întoarcem înapoi răul. Dar când cineva ne-a făcut bine uităm să-i întoarcem binele înapoi. Avem pretenția ca toți din jur să se comporte bine cu noi. Sunt așa de multe felurile în care noi putem arăta dragoste pentru de cei din jur. Isus ne-a arătat prin exemplul personal cum să aplicăm această poruncă în viața noastră. Începând din familie, locul unde trebuie să arătăm foarte multă dragoste, când ei ne întristează noi să-i iertăm și să-i iubim. Locul de muncă este la fel un loc în care dragostea lui Hristos trebuie să se vadă în tot ceea ce facem, astfel să putem câștiga colegii noştri pentru Hristos.
Timp de câțiva ani am avut o colegă la muncă care provenea dintr-o familie destrămată cu un tată alcoolic. Până am reușit să aflu istoria ei a trebuit sa îi arăt dragoste mai mult decât aș fi vrut. Avea multe ieșiri ciudate, cu nimeni nu se înțelegea. De multe ori eram pregătită să-i zic ,,ce ai de te comporți așa”, dar Duhul Domnului îmi spunea ,,arată-i dragoste, altfel tot ce tu îi spui despre Mine nu are nici o valoare.” Atunci mă luptam cu mine și în ciuda faptului că nu merita, mă străduiam să îi arăt dragoste. În câteva minute ea se schimba total și regreta ceea ce făcea. Nu îmi venea să cred felul în care Domnul lucra și o transforma. După toate acestea mă gândeam, Doamne Tu cu mine ai ce ai, nu cu ea. În mine Tu vrei să lucrezi, pe mine vrei să mă modelezi. Ea este doar o unealtă de care Te folosești. Atunci am realizat că am nevoie de mai multă dragoste în mine ca să ofer unui om atunci când nu o merită.
Este ușor să iubești pe cei ce te iubesc, dar Domnul ne poate da putere să iubim și pe cei ce ne greșesc sau pe cei greu de iubit. Rugăciunea mea a fost și este să fiu asemenea lui Isus. Dacă eu sau tu ceri să fii ca El, atunci trebuie să trăim cum a trăit El. Când ești judecat pe nedrept să arăți dragoste, când ești înjurat să arăți dragoste, când cei din jur te umilesc pentru că ești copilul lui Dumnezeu, să arăți dragoste! În 1Corinteni 13:7 găsim că dragostea acoperă orice greșeală, dragostea suferă totul!
Dacă Dumnezeu ne-a dat această vreme de har, să o folosim la maximum arătând dragoste la toți oamenii. Împlinind această poruncă vom moșteni viața veșnică.
DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ!!!