Cugetarea finală a lui Solomon
Ecles. cap. 12

Cât timp paznicii toți păzesc
Putere lor, se întărește
Măcinătorii, mărunțesc
Și prin ferestre se zărește

Dar ușile când se închid
Moara se aude înnăbușit
E semn ca omu-a îmbătrânit
Aude primul ciripit

Se teme de orice înălțime
Iar drumul lung îl îngrozește
Migdalul cu flori albe vine
Și cu lăcuste îl hrănește

Spre casa lui cea de vecie
Acuma, omul se îndreaptă
Chiar bocitoare pot să vie
Pe om, sfârșitul îl așteaptă

Cât funia de argint nu-i ruptă
Iar vasul nu este sfărmat
Găleata la izvor mai umblă
Și roata, nu i s-a stricat

Până-n țărână nu se duce
De acol, de unde s-a luat
Si Duhul Domnului n-ajunge
La Domnul, căci prin El s-a dat

Sfârșitul nu poate să vină
Numai, când Domnul hotărăște
Iar viața în om, o să țină
Atâta, cât Domnul voiește

Și asta-i o deșertăciune
Și este goană după vânt
Eclesiastu așa ne spune
Toate le-a cercetat, pe rând

Cuvintele de înțelepciune
Sunt niște ace ascuțite
A lor stăpân apoi le pune
Și tuturor, sunt împărțite

Ca toți să ia învățătură
Din cercetarea ce-a făcut
La toate să fie măsură
Chiar, dacă nu este plăcut

De Domnul, omul să se teamă
A Lui porunci, să le păzească
Ce spune El, să ia în seamă
De tot ce-i rău, să se ferească

Aceasta-i este datoria
Ce-o are omul pe pământ
Căci după faptă-i și sâmbria
O va aduce, Domnul Sfânt

La El, nimic nu e ascuns
El totul vede, cumpănește
Privirea Lui tot a pătruns
Și după fapte, cântărește.

sfarsit

Câmpia Turzii, 12 iunie 2013