Orice răsărit de soare
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Raurile Edenului
Categorie: Incurajare
Orice răsărit de soare, mă rog, ca să mă găsească,
Veghind la poarta înţelepciunii şi culegând mană cerească.
Mă rog să cresc prin credinţă şi să fiu puternic, şi tare,
Cuvântul Lui Dumnezeu să rămână în mine, să-l spun la fiecare.
Şi astfel vom vedea pe cel rău respins, alungat şi biruit
Şi nu voi mai fi spre rău atras, înşelat, momit şi apoi dispreţuit.
Mă rog să cresc în credinţă, mâncând o hrană bună, aleasă;
Hrana celor mari ce, fac seminţiile şi lumea credincioasă.
Mă rog de-a Domnului casă, păcatul să nu mă depărteze
Şi necredinţa, îndoiala, neîncrederea, şovăiala, să nu mă acapareze.
Vreau să rămân credincios şi vremuri de belşug, şi abundenţă
Şi Domnul Isus să-mi binecuvinteze a mea realitate şi existenţă.
Mă rog pentru fraţi, pentru surori, s-avem dragoste şi părtăşie
Să stăm în unitate sfântă, creştină, şi să primim în noi bucurie.
Să avem amabilitate, bunătate în noi, o inima neprihănită şi curată,
Să fim Biserica preaiubită, neîntinată, fără zbârcitură, şi fără pată.
Orice răsărit de soare, mă rog ca să mă găsească
Într-un Duh de rugăciune, adunând mană cerească,
Aşteptând pe Domnul Slavei să întărească darul sfânt de vindecare,
Să lucreze minuni şi vindecări măreţe, prin Cuvântul Său, şi a Sa chemare.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/110313/orice-rasarit-de-soare