Vedenia continuă pentru Ezechiel
Ezechiel cap. 2


Peste făpturi se întindea
Un cer, clar și strălucitor
Și parcă din cristal era
El, trecea peste capul lor

Două din aripi drept stăteau
Cu două, se acoperea
Iar când făpturile umblau
Un vâjâit, se auzea

Ca vâjâitul unor ape
Tare, ca glasul Domnului
A unei osti îndepărtate
Gălăgios, cum altul nu-i

Iar când făptuirle stăteau
Zgomotu, l nu se auzea
Și aripile-n jos lăsau
Și vâjâitul, înceta

În cerul care se vedea
Ca și o piatră de safir
Un scaun falnic se zărea
În scaun, se vedea un chip

Era un scaun de domnie
Iar chipul, care-n el stătea
Avea pe el o strălucire
În jurul lui, se lumina

Ca și arama de lucioasă
Chipul din scaun strălucea
Figura era luminoasă
Parcă un foc, o înconjura

Ea semăna cu un curcubeu
Venit, după o zi ploioasă
Era Slava lui Dumnezeu
Strălucitoare, luminoasă

Ezechiel înspăimântat
De tot ce Domnu-i arăta
Cu fața la pământ a stat
Glasu-i puternic, asculta.

va urma