Jaimie aştepta nerăbdător ziua cînd aveau să fie repartizate locurile în echipa de fotbal a şcolii, dorindu-şi din toată inima să fie şi el ales.

   Mama privea cu teamă către momentul acela, deoarece ştia că fiul ei nu era tocmai bun la sport şi nu-şi făcea iluzii că ar fi putut primi unul dintre multele rîvnite locuri, astfel că avea să fie extrem de dezamăgit. Parcă îşi vedea fiul cu lacrimi în ochi...

   În ziua respectivă, cînd întîlnirea s-a terminat, Jamie a ieşit radiind de bucurie, din sala de sport, cu un simţămînt de mîndrie care i se citea pe faţă. Mama nu ştia ce să creadă.

   Văzînd-o, Jamie a alergat bucuros în braţele ei: "Mamă, imaginează-ţi, am fost ales să apalud  şi să încurajez echipa!"

   Era tare fericit. Locul său poate nu era în ovaţiile celorlalţi, în teren, dar rolul său era important şi îl făcea fericit. Putea face ceva pentru echipă şi asta era tot ceea ce conta.