Într-o lacrimă se-ascunde
tot ce nu crezi a cuprinde.

Câte-n lună şi în stele,
vânt de mare strâs în vele.

Dor de pace în război
şi de rod în pomii goi.

Dorul părintesc de casă,
de copiii strânşi la masă.

Vis alb de copilărie,
cânt de lie-ciocârlie.

Nor de ploaie scuturat
peste pământul uscat.

Dor de vară-n ierni geroase,
De odihnă-n nopţi ploioase.

Suflet flămând şi-nsetat,
trup golaş, neîmbrăcat.

Dor ascuns –dumnezeieşte-
care inima sfinţeşte.

Dor de zorii dimineţii
şi de risipirea ceţii.

Dor de o îmbrăţişare
şi de dulce sărutare.

Sete de Cuvânt ceresc
dat prin har dumnezeiesc.

Vorbe spuse şi nespuse,
gânduri şi fapte apuse.

Dorul neîmpărtăşit,
visul cel neîmplinit.

Cine poate a pătrunde
tot ce-o lacrimă ascunde?...

Lacrima – rod limpezit
copt în ochi înveşnicit...

Galaţi, 2013-06-17
Cristina Magdalena Frâncu