Oricine o ia inainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu.
Cine ramâne in învățătura aceasta are pe Tatal și pe Fiul.
2Ioan 1:9

Ce-aș dori, ce mi-aș propune, ce mi-aș cere eu în viață,
Ce-aș visa mai mult de toate ca să am în traiul meu?
Cred - răbdarea mi-aș alege să pot crește în povață
Ce mi-ar da-o, de-ndreptare pe-a mea Cale, Dumnezeu.

Astăzi, când mulțimi știu bine ce să facă, ce să spună,
„Pentru Domnul” făcând fapte singuri de-a avea surplus,
Mă cam ia nesiguranța mintea mea la ce e bună,
Mai ales când văd „biserici” cu Isus numai în spus.

Uite-i - evanghelizează că le-a pus „Domnul” pe inimi
Cu obrăznicia numai - nici chemare și nici har,
Iată-n Dragostea frățească nu se mai îndreaptă nimeni...
Pentru ce?! „Domnul” de scene le-a dat flacăra de dar.

Prunci - firești până-n călcâie - activează pentru plată:
Cum să tacă, de-a fi coadă, când se vrea el doar păstor?!
Iar recolta se și vede într-o dormitândă gloată
Care-așteaptă Dumnezeul să apară pe vreun nor!!!

Să-ți crești duhul cu citirea, chiar cu-o minte cât de clară,
E o crimă - Omul crește doar TRĂIND în Duhul Sfânt:
Creștere numai în vorbe: lume-n săli, lume-n afară -
Fiecare-și pregătește o „răsplată” pe pământ!..

Sărăcia o știu bine, poate chiar peste măsură
Uneori, o noapte-ntreagă nu dormeam fiind flămând,
Am fost și bolnav pe moarte în minciuni și-njurătură,
Dar nici bani, nici sănătate nu mi-aș cere-n primul rând.

Câtă ură-a fiert în mine întâlnind doar dușmănire -
Trupul mi-i în cicatrice din bătăi peste bătăi,
Dar n-aș cere, Doamne Sfinte, de la Tine nici Iubire,
Fiindcă singur eu pe sine mă vedeam cu ochii răi.

În temnița sorții mele gâfâiam singurătate,
Nu puteam fugi de mine unde ochii m-ar fi dus,
Dar, Isuse, nu Ți-aș cere nici un pic de libertate,
Mi-aș răbda întemnițarea mai departe tot supus.

Ci aș cere, Doamne,-un lucru încrezut cu glasul tare,
Cu-amintirea mea de care și acum mă îngrozesc:
Să pășesc doar după Tine dă-mi putere în răbdare
Să nu-ngrop și Viața nouă într-un cuget omenesc.