Mi-e dor Isuse scump de Tine
Autor: Paula D
Album: 2
Categorie: Diverse
Mi-e dor Isuse scump de Tine
Mi-e-atât de dor, o , Domnul meu;
Aş vrea să vii curând la mine
Să uit de lacrimi şi de greu.

Mi-e dor de-odihna fericită
Din Paradisul minunat,
De fiinţa Ta neprihănită,
De chipu-Ţi binecuvântat.

Mi-e dor de-a Ta îmbrăţişare
Aşa cum nu am mai primit,
De mângâierea-Ţi după care
Întotdeauna am tânjit.

Mi-e dor în sfânta Ta prezenţă
Să-mi stâmpăr sufletu-nsetat
Şi să rămân în permanenţă
La pieptul Tău înmiresmat.

Mi-e dor să Te-ntâlnesc în faţă
Să pot rosti: o, în sfâtşit!
Am aşteptat clipa-asta o viaţă
Şi-acuma, iată, a venit!

Mi-e dor cu sfinţii din vechime,
Cu toţi cei dragi ce mi i-ai dat,
În Rai, în slăvile sublime,
Să Te-adorăm neîncetat.

Mi-e dor Isuse scump de Tine,
Mi-e-atât de dor, când vei veni?
Te-aştept să vii curând la mine
Şi să mă duci în veşnicii.
Amin.
21 iunie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/110543/mi-e-dor-isuse-scump-de-tine