Câţi copii se culcă-n lacrimi,
Ce-s pe post de rugăciune?
Câte mame înnoptează
Nestrigându-şi pui pe nume?
Câte lacrimi se-ntâlnesc
prin scrisori şi telefoane?
Ce nu pot să-mbrăţişeze,
Puiul mamii care doarme
´n lacrimi triste şi fierbinţi?
În oftat şi suferinţă,
Ce ţin locul... de părinţi?
Cîte planuri fac părinţii
când îşi părăsesc copiii?
Că se-ntorc plini de arginţi,
Răsfăţându-şi din plin puii?
Ei nu ştiu?
Sau au uitat, căci şi ei au fost copii?
Lângă ei au stat părinţii
Până-n vremile târzii?
Va veni-n curând o vreme
cănd veţi plânge cu amar,
-Dragi părinţi!
Nu aurul şi argintul
vă vor trece puii voştri
Peste-al suferinţei prag!
Când vă veţi întoarce acasă,
Veţi simţi amărăciunea,
Casa sufletelor, goală,
Ce-a adus-o-nşelăciunea!
Şi răceala în iubire,
Veţi simti căci aţi pierdut,
Din copii, a lor iubire
Dulcele, din al lor fruct!
****
Câte suflete oftează,
'n lacrimi grele-n rugăciune,
Adormind pe mâini străine,
Cu gândul la mame bune!