Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite
Tatăl în Numele Meu,vă va învața toate lucrurile și vă va
aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Ioan 14:26

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vant puternic
și a umplut toata casa unde ședeau ei.
Niște limbi ca de foc au fost vazute împărțindu-se printre ei
și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au inceput să vorbeasca
în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
Faptele Apostolilor 2:2-4

I
Ca izvorul de credință
Razele ne năvăliră,
Iar priviri de romaniță
Aurul îl oglindiră.

Ziua dă să se aprindă
Cu luminile în timbru
Așternută este-n tindă
Corovatică și cimbru.

Poarta-n nuc e dăruită
Și cu tei, de sărbătoare
Să se vadă, să se simtă
C-azi e Duminica Mare.

„Ce e azi, de cu-alte zile
Nu o poți să o asameni?”
„Duhul pogorî, copile,
Ca să cheme-n Viață oameni...”

„Dar ce-i asta „Duhul”, maică,
Și cum poate el să cheme?”
„Du-te, dragul meu, la joacă
Ca să știi e prea devreme...”

...Nu mai pun eu nuc la poartă,
Cimbru nu adun în seară,
Iar bunica este moartă
Că i-a fost vremea să moară.

Anii lasă numai tângă
Și se duc ghiontindu-mi fața,
Eu sunt singur, foarte singur...
Unde-i viața?.. Unde-i viața?..

Ea s-a dus, ea se tot duce
Pământește, omenește,
Îmi mai fac cumva vreo cruce
Că așa s-obișnuiește.

Ziarele țipă de clime,
Despre-actori în doleanțe
Și e lume, nu e nimeni,
Doar se vâră-n ochi sectanții.

Este viață și nimica,
Din venire numai ducă...
Ce naivă-a fost bunica...
Dar măcar orna cu nucul...

II

Am primit și eu Credință!
Și privesc cu bucurie:
Râde ca o copiliță
Fericita mea soție.

Răsfoiesc și eu Scriptura
Căutând în ea dreptate
Și pronunț frumos cu gura
Rugăciuni sofisticate.

Regulat la adunare
Vin cu chipul plin de sete
S-ascult predici cu uzoare
Din gazeta de perete.

Mă tot vâr la om în față
Ca să-ncerc de al convinge
Că e bine-n a lui viață
Să se-nece în religii.

În cuvinte multe, multe
Cu aprindere înaltă
Mă sfădesc cu alte culte
Că n-au prins o cale dreaptă.

Fără ca să simt vreo genă
De dorința-mi importantă
Îmi țintesc să fiu pe scenă
O figură impozantă.

Că-ntr-o zi soția-mi spuse:
„Ce-i cu tine?! Ce-i cu tine?!
Că în lume mai avuse-i
Modestie și rușine.

Nu te înhăita cu alții
Că nu fac două parale...
Lasă, Domnul să te-nalțe,
Dar nu vorbe de taclale.

Cere Duhul! Duhul cere!”
„Pentru ce - sunt om de treabă
Am onoare și putere
Și voi fi „ceva” degrabă!”

Dar în nopțile încete
Ridicam în ceruri visul:
„Doamne, nu am un prieten
Cu o inimă deschisă...”

III

Ah, Doamne, inima-mi se frânge
Și zidăria mi-i înfrântă
Doar gem cu firele de sânge
Uitând de cer și viață sfântă.

Un vânt se zbuciumă prin mine,
Iar un cutremur mă răscoală
Pierd în durere și rușine
Și educația morală.

Ce faci, Isuse?!: Îți întinse-I
Eu trupul meu templu a-Ți face...
În mine-un foc însă se-aprinse
Pierzând și urmele de pace.

Nu îmi găsesc un loc pe lume,
Îmi cad înaltele catarge
Că mi-am uitat și al meu nume
Și nu știu câte voi mai trage.

Purtata țanțoșă figura
Și cugetările-nțelepte
Mărunte zăngănesc de-a dura
Cum pe podele cad monete.

Toate-nvățările de lege
Uitai măcar și cum arată
Nu pot nimic a înțelege
Cu-nțelepciunea înțeleaptă.

Trecut de vânt, de foc, cutremur,
Pustiu în totul și în toate
Prezentul meu pot doar să-l tremur
Nemaisimțind vreo libertate.

Dar când pierdui complet versetul
Ticăloșita-mi gură strâmbă
Începe a rosti cu-ncetul
Copilărește-n altă limbă.

Pe cine-ar vrea ea să aclame
În vorbele neînțelese?..
Când mi-am văzut un prunc în palme
Care-mi râdea atât de vesel.

Eu mâinile le-am strâns mai tare
Ca nu cumva să-l scap din ele
Și să nu afle-o supărare
În lumea asta plină-n grele.

Mi L-am ascuns în piept de minte
În vise și în dor de inimi
Ca legănatul Lui cuminte
Să nu-i atingă nimeni... Nimeni!

Așa și merg cu Dânsu-n viață
Vrând să-L feresc de răutate
În multe limbi El mă învață
Dar eu Îl înțeleg în toate.

Nu mă uimesc și nu mă mir de
Știința-n limba îngerească,
Când nu pot, uneori, deprinde
O vorbăraie omenească.

EPILOG

Iar la poartă nucu-i verde,
Teiul e în sărbătoare
Și în inimă se vede
Doar parfum plăpând de floare.

Sunt în Viață! Sunt în Viață,
Iar Isus mă tot îndreaptă
De cu zori de dimineață
Până-n zori ce se deșteaptă.

În mijlocul iernii mele
Înflori o primăvară
Și e Soare, și sunt stele,
Și e ziuă, și e seară...