Starea spirituala a multora dintre cei care suntem crestini se asemana cu situatia unui calator teribil de insetat, ce sta agatat pe o bucata ingusta de pamant a malului abrupt ce se inalta la cativa metri deasupra unui raului adanc. Uitandu-se in jos il cuprinde ameteala, ar vrea sa-si dea drumul si sa se lase coplesit de valurile invioratoare ale acestui rau, dar totusi se tine inca strans de acea fasie de pamant ingusta, arida si lipsita de viata.
Oare ce riscuri implica aceasta aruncare in gol prin credinta?
Dorinta de a ramane cu inimile infipte in ceea ce este pamantesc, firesc este intarita de :
-Frica ( Sa trec asa usor de la o viata de comoditate la risc, nesiguranta, necunoscut, supranatural? )
-Mandrie ( Nu cumva Dumnezeu ma va pune in postura de a parea ridicol si absurd lumii?)
-Neincredere ( Incotro ma va purta Duhul Domnului? Oare chiar ma pot increde?)
Doamne, da-ne puterea de a renunta la viata noastra "linistita" , religioasa, dar foarte arida si mediocra, pentru ca Duhul Tau sa ne copleseasca si sa ne poarte spre cai nebanuite si necunoscute de inimile noastre.
" Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase. " Isaia 43: 18-19