”Încercați-vă dacă sunteți în credință”
Zilele vremurilor noastre devin parcă tot mai pline de dureri și strâmtorări, pentru unii tot mai apăsătoare și mai grele. Oamenii devin tot mai întinați de păcate și de patimi, mai îngrijorați și mai plini de temeri pentru ziua de mâine. Ispitele și necazurile ne pândesc la orice pas. În tot mai multe țări din lume sărăcia se întinde ca o molimă cuprinzând în mreaja ei noi suflete. Bogăția celor puțini este tot mai amăgitoare. În multe situați minciuna și corupția sunt puse la locuri de cinste. Dreptatea este numai pentru cei mari și puternici. Vedem cu ochii nostrii erodarea vieții de familie, a societății și de ce să nu o spunem chiar și o diluare a bisericilor evanghelice. Astăzi societatea modernă din multe țări ale lumii acceptă căsătoria între bărbat cu bărbat și femeie cu femeie. Principiile care altădată erau scrise cu litere mari în sălile tribunalelor și alte instituții importante au devenit ilegale. Trăim vremuri când oamenii nu vor să sufere învățătura sănătoasă a Sfintelor Scripturi. Tot mai mulți vor să audă doar lucruri care să le gâdile urechile și învățături după poftele lor. (vezi 2 Tim. 4:3) Chiar și unii creștini se întreabă: “De ce merg lucrurile rău în biserică? De ce nu mai sunt bucurii ca odinioară? De ce frații și surorile vin târziu și pleacă devreme de la program, de ce alții vin foarte rar sau deloc? De ce nu se trăiește Scriptura, de ce este predica fără vlagă? Toate acestea sunt motive de îngrijorare pentru omul de rând dar mai ales pentru păstori și evangheliști și chiar și pentru oricare membru activ din orice biserică.
După cum știm foarte bine îngrijorarea, este nefolositoare, și chiar păgubitoare sufletului credincios. Dar este și o alfel de îngrijorare care ar trebuie să ne dea de gândit la fiecare dintre noi. Am putea denumi această îngrijorare ca una bine “întemeiată”. Îngrijorarea pe care o putem considera întemeiată este cea care vine în urma săvârșiri unui păcat și duce la tulburarea conștiinței. În aceste cazuri nu putem spune cu ușurință: “Nu vă îngrijorați!” sau “Aruncați asupra Lui îngrijorările voastre!” Ar fi o liniștire falsă, o mângâiere eronată. În momentele de criză spirituală trebuie făcut tot ce se poate pentru îndepărtarea cauzelor care au dus la căderea în păcat.
Un exemplu biblic de îngrijorare ”întemeiată” a fost atunci când poporul Israel a fost bătut de Filisteni. (vezi 1 Samuael cap. 4) În acea bătălie Filistenii au omorât aproape 4000 de Israeliți. Ei au ajuns la o stare de îngrijorare, dar în loc să-și recunoască vinovăția și să se pocăiască iau câteva atitudini greșite. În această împrejurare îngrijorarea a cuprins mai întâi pe bătrânii poporului care au zis: “Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuți astăzi de Filisteni?” Întrebarea era bună, chiar necesară dar răspunsul a fost cu totul greșit. Ei au constatat că înfrângerea lor se datora lipsei chivotului din mijlocul lor. Într-adevăr chivotul legământului însemnase pentru ei timp de aproape 300 de ani purtătorul de binecuvântări și semnul puteri divine. Bătrânii credeau că au găsit răspunsul și în același timp soluția salvatoare: Ei au zis “Haidem să luăm de la Șilo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru și să ne izbăvească din mâna vrăjmașilor noștri”. (1 Samuel 4:3b) Așa au și făcut, dar spre surprinderea lor nu le-a folosit la nimic. Ei nu vedeau situația păcătoasă în care se aflau. Chiar fiii lui Eli, Hofni și Fineas deși făceau slujba de preoți, erau niște oameni răi care nu cunoșteau pe Domnul. (vezi 1 Samuel cap. 2-12) Eli cunoștea starea păcătoasă a celor doi fii ai lui dar nu ia îndepărtat de lângă chivotul legământului Domnului. Și-n bisericile noastre de multe ori se procedează la fel: Se schimbă comitetul, păstorul, se reorganizează corul, se fac tot felul de operații estetice care nu îmbunătățesc cu nimic starea lucrurilor. Concluzia este că Dumnezeu nu locuiește alături de păcat. El nu cere multe ceremonii de la noi ci ne spune ca și celor din biserica din Efes: “Aduți aminte de unde ai căzut: pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi”. (Apocalipsa 2:5)
Sosirea chivotului în tabăra Israeliților nu i-a salvat de la o nouă înfrângere. Încă treizeci de mii de oameni pedești au fost omorâți. Fără ca ei să-și dea seama au săvârșit a doua greșeală bucurându-se pe nedrept. La sosirea chivotului au strigat de s-a cutremurat pământul, au jubilat de bucurie. A fost o bucurie falsă și de scurtă durată. Ei aveau nevoie mai întâi de pocăință totală și sinceră în sac și cenușă. Trebuiau să întrebe pe Dumnezeu ce să facă în acel moment de criză dar nu au făcut-o. Cântarea de laudă șade bine numai în gura celor neprihăniți. Un exemplu potrivit avem în 2 Cronici cap. 20:21, 22. Au fost și atunci strigăte de bucurie dar aduse din inimi curate și pocăite. Ele au fost primite de Dumnezeu și au fost izbăviți de armata lui Moab și Amon.
Israelul a suferit în acea perioadă una din cele mai mari înfrângeri. Pe lângă toate pierderile de pe câmpul de luptă Eli și-a pierdut pe cei doi fii, Fineas și Hofni. Pierderea cea mai însemnată însă a fost cea a chivotului legământului lui Dumnezeu. La primirea veștilor de pe câmpul de luptă Eli a căzut și a murit pe loc. Vestea tristă adusă lui Eli a afectat și pe cei din jur. Nevasta lui Fineas care era însărcinată a născut înainte de vreme un fiu căruia ia pus numele Iacabod. (Nu mai e slavă) Femeile care erau lângă ea încercau s-o mângâie dar ea nu auzea nimic. Era îngrijorată de grozăvia păcatului. Este bine să știm cu ce limbaj mângâiem pe cei ce continuă să trăiască în păcat. Nu putem să le spunem “Nu vă îngrijorați” ci mai degrabă să le spunem ,,Domnul este aproape" sau ,,Domnul Isus vine". Ești tu gata?
Un alt exemplu de îngrijorare dar cu totul diferit de cel relatat mai înainte îl găsim în Iona capitolul 3. Și poporul din Ninive mai întâi s-a cercetat ca și cei de la Eben Ezer dar după auzirea mesajului lui Iona toți oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu și s-au pocăit în sac și cenușă. Ei au ascultat o singură predică de-a lui Iona și au înțeles mesajul curat și deslușit. Puteau și cei din Ninive să argumenteze cu Iona sau să-și întărească zidurile cetăți, să-și ia măsuri de precauție dar ei au ascultat de prorocul Domnului. Au avut un motiv serios să se îngrijoreze de starea rea și păcătoasă în care trăiau și nu au amânat pocăința lor sinceră.
Există momente în viața noastră când trebuie să ne îngrijorăm de mersul nostru rău sau de greșelile celor din jurul nostru. A te bucura înainte de a îndepărta păcatul și a continua să trăiești fără “grijă în Sion” este un mare pericol care poate să agraveze situația ta personală sau a bisericii de care aparții. Să ne păzeasă Domnul de o bucurie fățarnică. Să venim mai întâi înaintea lui Dumnezeu așa cum au venit cei din Iuda “Cu pruncii, nevestele și fiii lor” (2 Cr. 20:13) ațintindu-ne privirile spre El, întrebându-l pe El ce să facem. Dacă până astăzi încă nu poți ierta pe fratele tău este un motiv pentru care ar trebui să te îngrijorezi. Dacă până astăzi încă nu ți-ai predat viața în brațul Domnului Isus este un alt motiv de îngrijoare ”intemeiată”.
Astăzi este momentul cel mai potrivit să ne cercetăm fiecare și să vedem dacă suntem în credință. Numai mersul la biserică nu ne este îndeajuns. Dumnezeu ne chiamă la pocăință și la o trăire după voia Lui. Să spunem și noi ca și David ”Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă, și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, și du-mă pe calea veșniciei!” (Ps. 139:23, 24)