În fredonări, în cânt de ciocârlie,
Mă-nalț ușor, ca un ecou aprins,
Și-mbrățișând albastrul necuprins,
Mă văd ajuns Acasă-n veșnicie.

Privind în jos la ce-aș lăsa în vale,
N-aș regreta plecarea căci eu știu,
Isus Cristos, Păstorul meu, e viu
Mi-e călăuză pe-a trăirii cale.

Ce-i mai frumos decât o revenire,
O-ntoarcere a fiului pierdut?
De nu-i cârmaci, mi-e teamă de plutire,

Țărmu-i departe şi necunoscut,
Fără busolă, risc o rătăcire
Şi ce-aş mai plânge de-aş fi un căzut!

29/06/13, Deva- Lucica Boltasu