Din hăţişuri tăinuite,
Din uitări adânc lăsate,
Ies cuvinte negândite,
Slovele necuvântate.

Străbat pulberea de vise
Peste-al dorurilor geamăt,
Negrăite şi nezise,
Nerostite până-n capăt.

Strâng argintul de pe cetini,
Aurul din iasomie,
Neiubite de prietini,
Neurâte-n vrăjmăşie.

Potrivind scântei de stâncă
În scânteile din valuri,
Nerăstălmăcite încă
Nici în văi şi nici pe dealuri.

Şlefuite ars cu focul
De la stelele căzânde,
Negăsindu-şi totuşi locul
Viaţa pentru a-şi aprinde.

Doar când rugul se ridică
Din chindie pentru noapte,
Ele mugurii despică,
Răsărind sfios în şoapte.

Şi ce suflet cum le spune,
Inimă cum le vesteşte:
Un cuvânt îndată-apune,
Altul basme plăsmuieşte.