Ezechiel-Proorocii împotriva Tirului
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Proorocii împotriva Tirului
Ezechiel cap. 26


Cetatea Tir, este certată
De Israel s-a bucurat
Și în necaz este lăsată
Pe Domnul, rău L-a supărat

El, turnurile ei îi surpă
Dărâmă, zidurile toate
Nu va rămâne nici o urmă
Va face Domnul, cum socoate

Prin sabie totul va trece
Locuitorii, vor pierii
Alții în Babilon vor merge
Și Babilonu-i va robi

Berbeci de fier, ziduri vor sparge
Și turnurile vor surpa
Iar caii, carele vor trage
Praful, spre cer s-a ridica

Și ulițele sunt călcate
Copitele de cai, vuiesc
Iar casele sunt dărâmate
Jale și plâns, nu contenesc

Și glasuri de cântări vor fi
Ca, stânca goală vor ajunge
Ostroavele s-or prăbuși
Măcelul aici, nu se stinge

Iar voievozii se dezbracă
Mantalele și le aruncă
Și la pământ stau, să nu facă
Zgomot, dușmanul să-i distrugă

Cei din Arvad și din Sidon
Ce au fost vâslașii înțelepți
Ghebalul cu ai săi lucrători
Nu vor mai fi nicicând, deștepți

Nici cei din Persia din Lud
Care, la casă îi slujeau
Și nici războinicii din Put
Cu coifuri, nu-i va mai vedea

Cei din Ardad care stăteau
În turnuri, ca să privegheze
Ei, ce armele-și atârnau
Ca juruința, să dureze

Iar din Tars nici un negustor
Nu va veni, cu marfă în țară
Pentru că nu va fi ușor
Să vină cu toți de afară

Și nici schimburi nu vor mai face
Negoțul, tot va înceta
Pentru ca n-o sa fie pace
Și-al lor necaz, se va vedea

Cei din Dedan făceau negoț
Cu fildeș și cu abanos
Cei din Togarma veneau toți
Cu tot, ce aveau ei mai frumos

Cu cai, catâri și călăreți
Toate, în piețe le aduceau
Cu haine scumpe și de preț
Toți negustorii, se mândreau

Cu pietrele asiriene
Smarald, agat și cu mărgean
Cu schimburile dintre ele
Erau, de toate peste an.

va urma
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/111040/ezechiel-proorocii-impotriva-tirului