Un părinte plânge în năframă
Şi-a pierdut copilul, singurul său fiu
Toată viaţa l-a-ndemnat să ia în seamă
Calea, care duce-nspre tărâmul veşnic, viu

Dar el şi-a întors privirea înspre lume
Furişindu-se printre ruine şi gunoi
Ocolind Puternicul şi Sfântul Nume
Ce l-ar fi putut scăpa de veşnicul război.

Totdeauna-a căutat să se ascundă
Motivând că n-are timp pentru ,,poveşti,,
Alegând cărarea largă, nu cea strâmtă
Care-ndeplineşte pofte, doar, trupeşti.

Niciodată nu a vrut să recunoască
Căci există-o altă viaţă, în Cristos
Care poate-ntoarce fapta ruşinoasă
În eternul, viul port evlavios

Chiar părinţii şi i-a neglijat, şi fraţii
Părăsindu-i şi plecând în ţări străine
Acceptând să tragă jugul cu argaţii
Ce muncesc întruna, neştiind de gustul Pâinii.

Şi atunci, când nu mai ştia cum să facă
Să-şi câştige existenţa pentru trup
Hotărât a fost, să nu vorbească, ci să tacă
Chiar de auzea ecoul viului trecut

A ajuns să răscolească prin gunoaie
Şi să-şi vândă trupul celor, ce au bani
Încălzindu-se cu câinii străzilor, o droaie
Devenind un cerşetor ca cei ce, sunt orfani.

Împietrită i-a fost inima până la urmă
Chiar şi-atunci, când moartea se apropia de el
A luat o hotărâre, dar nebună
Lepădându-se de Sfântul, Bunul Tată, Dumnezeu

A decis să ardă-n focul veşnicei dureri
Neglijind porunca Creatorului Divin
Care spune ,,De vei strânge-n Cer averi,
Vei avea o Viaţă Veşnică, fără de chin,,

***
Plânge un părinte în năframă
Şi-a pierdut copilul, singurul său fiu
Toată viaţa l-a rugat să ia în seamă
Calea, care duce-nspre tărâmul veşnic, viu.

Amin!