Este Dumnezeu partinitor ?
Autor: George Curinii
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem obisnuiti sa operam cu concepte-denumiri pe care le aplicam in toate domeniile vietii. Unele din aceste sunt "bun" si "rau". Doua elemente antinomice care se intretin una pe alta, adica sunt termeni contrarii care au drept nota definitorie absenta celuilalt, si fiecare din ei este negatia celuilalt. Vorbind despre Dumnezeu, caci El este subiectul nostru, cand spui "Dumnezeu nu iubeste pe toata lumea", la prima vedere pare ca Dumnezeu joaca un rol negativ, iar ceea ce ne induce in eroare este negatia "nu". Deci in acest caz "bunul Dumnezeu" cum il numesc majoritatea, devine negatia acestuia. Sintagmei "Dumnezeu nu iubeste pe toti" ii corespunde "Dumnezeu iubeste pe unii", acelasi lucru dar pozitiv, ceea ce inseamna ca, pe de o parte Dumnezeu iubeste, pe de alta parte Dumnezeu nu iubeste, adica iubeste pe unii iar pe altii nu. Aici, insa, se incalca principiul logic al noncontradictiei, care precizeaza ca "o propozitie nu poate fi si adevarata si falsa in acelasi timp" sau "Doua propozitii nu pot fi simultan adevarate". Dumnezeu, daca l-am lua conform acestei afirmatii, ca nu iubeste pe toata lumea, adica numai pe unii, ar insemna sa fie si rau si bun in acelasi timp, adica bun fata de unii si rau fata de altul, cea ce nu este posibil, conform principiului mai sus mentionat. Despre Dumnezeu, insa, nu se poate nega sau afirma ceva. Nu poti zice: "Dumnezeu e bun" sau "Dumnezeu e rau". El fiind "cauza necauzata" sau "Primul motor miscator " - cum il numea Aristotel - daca as spune ca e bun, ar inseamna ca El e cauza a tot ce e bun, si atunci cine ar fi cauza a tot ce e rau devreme ce Dumnezeu e cauza tuturor lucrurilor?(...) Ceea ce nu e posibil.
Conceptul de rau sau bun, de a fi ceva sau nu, in cazul nostru daca Dumnezeu este bun sau rau, nu are de-a face cu Dumnezeu (natura Lui), care ramane intotdeauna transcendent si imuabil, dar care se descopera oamenilor pe limbajul cunoscut de ei. "Bun" si "rau" sunt concepte operationale in relatiile dintre noi. Ca suport in acest sens, aduc in atentie ceea ce a Dumnezeu i-a spus lui Moise cand acesta l-a intrebat care Ii este numele. Dumnezeu i-a raspuns: "Eu sunt cel ce sunt. Du-te si spune poporului ca cel ce isi zice 'Eu sunt' m-a trimis la voi". "Eu sunt cel e sunt" nu zice "Eu sunt cel mare", "Eu sunt cel tare" sau "Eu sunt cel bun". Dar Dumnezeu cand a spus acest lucru lui Moise nu a intentionat sa il puna in ceata. Mai pe intelesul nostru "Eu sunt ce ce sunt " ar insemna mai degraba "Eu sunt dincolo de orice concept, de orice denumire, de orice inchipuire sau imaginatie, de orice reprezentare de oricare natura ar fi". Deci Dumnezeu nu e nici mare, nu e nici bun, si nimic din tot ce gandim despre El, desi el se manifesta deseori dupa intelesul nostru ca bun, mare s.a.m.d. El este "ceea ce este". Aceasta conceptie corespunde teologiei apofatice a sfintilor parinti care afirma ca pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu trebuie sa inlaturam din mintea noastra orice concept sau reprezentare despre El, tocmai ca, eliberati de ele, sa putem patrunde acolo unde Dumnezeu "este ceea ce este" si nu ceea ce ne inchipuim noi ca ar fi.
Chiar Iesus Cristos cand a fost pe pamant a spus despre Dumnezeu Tatal: "El da ploaie si peste cei buni si peste cei rai; si face sa rasara soarele Sau si peste cei bun si peste cei rai". De aici, inca odata, reiese ca Dumnezeu nu e nici bun nici rau, ca daca ar fi bun (in sensul pe care noi il ntelegem) ar fi alaturi numai de ce buni, si inversul, in cazul in care ar fi rau. El nu face diferente intre oameni, iar asta este conforma naturii sale. Dar textul de mai sus nu scoate in evideta in primul rand bunatatea sau rautatea oamenilor, ci dragostea fara frontiere a lui Dumnezeu.
Expresia "Dumnezeu nu iubeste pe toti" careia i-am adaugat "Dumnezeu iubeste pe unii" - caci daca Dumnezeu nu iubeste pe toti, reiese ca iubeste totusi pe unii - scoate in evidenta, insa, ca Dumnezeu ar fi partinitor, adica iubeste pe unii iar pe altii nu, ceea ce nu se poate avand in vedere ca El nu poate fi nici bun, nici rau, ci "ceea ce este" -dupa cum am argumentat mai sus. Ba mai mult, asta ar insemna ca, conform principiului tertului exclus care afirma ca "o propozitie ori este falsa ori este adevarata, a treia posibilitate nu exista", Dumnezeu ori iubeste pe toata lumea, ori nu iubeste pe nimeni, a treia posibiliatate nu mai este.
Eu, insa, ma consider un om iubit, preaiubit de Dumnezeu, ceea ce duce la concluzia ca Dumnezeu iubeste pe toti, ca daca m-ar iubi numai pe mine ar insemna sa fie partinitor ceea ce am demostrat mai sus ca nu e posibil. Si dragaostea Lui fata de mine nu este datorita faptului ca eu as avea ceva in plus fata de altii, sau ca as fi bun sau rau, caci, conform celor spuse de Cristos "Dumnezeu da ploaie si peste cei buni si peste cei rai". Si atunci nu ar fi o prostie ca, indiferent cum sunt, bun sau rau, sa nu benefieciez de soarele, implicit dragostea Lui, care oricum e data tuturor in aceeasi masura? A fugi de dragostea lui Dumnezeu e totuna cu a sta pe o plaja in miezul verii si a cauta sa fugi de razele soarelui.
Dar cel mai maret lucru care s-a intamplat vreodata in istoria omenirii, si care a dovedit din plin dragostea lui Dummnezeu, a fost moartea pe cruce a Fiului Sau, Iesus Cristos pentru pacatele omenirii. Ce dragoste o intrece pe acesta? Caci sfantul apostol Ioan ne spune: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul sau Fiu ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3:16). Atentie la cuvintele subliniate: lumea, care desemneaza toata fiintele omenesti, lumea intreaga, si oricine, un pronume relativ care desemneaza pe fiecare in parte, singura deosebire fiind credinta/necredinta care difera de la unul la altul.
In concluzie, Dumnezeu iubeste pe toti deopotriva, iar moartea lui Cristos este dovada de netagaduit a dragostei Lui nepartinitoare. Dumnezeu nu se uita la fata omului, la ceea ce a facut sau ceea ce este el...nu ca nu l-ar interesa, dar criteriile in baza carora ne primeste la Sine cu bratele deschise nu au nimic a face cu ceea ce suntem sau ceea ce putem oferi noi, ci doar cu ceea ce poate si vrea el sa ne ofere. In alte cuvinte, e iubit de Dumnezeu cel care se lasa iubit de El, nu cel care merita dragostea Lui, caci nimeni nu merita. Dumnezeu ne iubeste in ciuda acestui lucru
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/11115/este-dumnezeu-partinitor