Ploaie cu Soare
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Diverse
Copacii picură cu greu
Frunze-nmuiate de căldură
Când picături de curcubeu
Pe setea lor ușor căzură.

Nu se împing în gloate nori -
Lucește Soarele de aur,
Cad stropii sinceri de culori
Ca un surplus dintr-un tezaur.

Nimeni nu fuge la vreun dos,
Nu-apar nici glugi și nici umbrele
Când coloratul răcoros
Împrăștie în viață stele.

Vocale fragede de sus
Regenerând o lume-ntreagă
Devin cuvinte de răspuns
De pe pictura-atât de largă.

Frunze și palme prind din cer
Împrospătarea cristalină
Ce spală orișice ungher
Cu înnoire și lumină.

Trecu penelul cel sublim,
Dar cum visăm încă odată
Mici curcubeie să zâmbim
Prin ploaia vie, colorată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/111153/ploaie-cu-soare